Încurcături de limbă superbe din opere literare. Cum sună geniala epigramă a lui Păstorel Teodoreanu despre fiscalitate
0
În literatura română şi în cea universală sunt numeroase exemple de opere în care sunt inserate fraze greu de pronunţat sau de înţeles, denumite generic „încurcături de limbă“.
„Încurcăturile de limbă (numite şi îmbârligături, sclinteli sau frânturi de limbă) sunt cuvinte sau propoziţii a căror citire, înţelegere sau exprimare orală se realizează cu destulă dificultate“ este definiţia dată de Octavian – Laiu Despău, în lucrarea „Din lumea jocurilor de cuvinte“ (Editura Limes, Cluj-Napoca, 2010).
Autorul, un pasionat de ludolingvistică, menţionează că încurcăturile de limbă se mai numesc Tongue-twisters (în engleză), Virelangues (în franceză), Sciolilingua (în italiană) sau Zungenbrecher (în germană).
„Din punct de vedere structural lingvistic în componenţa acestor fraze se pot identifica aliteraţii (repetarea aceloraşi sunete), apofonii (alternanţa vocalică din tema unui cuvânt), asonanţe (rime imperfecte), paronime (cuvinte asemănătoare formal, dar diferite ca sens) sau omonime (cuvinte care se scriu şi pronunţă la fel dar au sensuri diferite)“, mai spune autorul în lucrarea citată.
În principal, rolul acestor încurcături de limbă este unul distractiv.
„Sunt pur şi simplu, jocuri de cuvinte menite să amuze, să uimească şi să-i chinuie pe alţii. Provocarea constă în a rosti aceste fraze corect şi cu rapiditate. Cel care se încurcă sau pronunţă alte cuvinte produce veselia celor din jur“, mai spune Octavian – Laiu Despău.
El oferă şi câteva exemple de încurcături de limbă din literatura română, unele deja consacrate:
„Mama-i vie şi-i în vie, vie cine-o fi să vie“ (romanul „Setea“ - Titus Popovici)
„Fericirea cea mai fericită este de a fi fericit în fericire“ (romanul „Duduca Mamuca“ – Bogdan Petriceicu Haşdeu)
„Un an, - dând d-ani, leag-an d-an, - d-ani vani“ („Armonie imitativă“ - Alexandru Macedonski)
„N-am venit
Că am venit;
Am venit
Că n-am venit“ („Contestaţie fiscală“ – Alexandru Osvald Teodoreanu - Păstorel)
„Dacă s-o întâmpla să se întâmple întâmplător vreo întâmplare şi ne-am întâmpla de faţă la întâmplarea care s-o întâmpla să se întâmple, o să zicem că s-a întâmplat o întâmplare întâmplătoare şi din întâmplare nu s-a întâmplat să oprim ce era să se întâmple... “ (comedia „Cuiul lui Pepelea“ – Victor Ion Popa)
În lucrarea citată sunt prezentate şi câteva exemple de încurcături de limbă ale unor autori cunoscuţi din literatura universală:
„Orice clopot clopotitor clopotind în clopotniţă, clopotind prin clopotire, face pe clopotari să clopotească clopotitor“ („Gargantua şi Pantagruel“ - Francois Rabelais)
„Cum s-a întâmplat că regelui îi fu frică de a-i fi frică şi cum s-a întâmplat că lui Chicot îi fu frică de a nu-i fi fost frică“ (romanul „Doamna de Monsoreau“ - Al. Dumas)
„Dacă Stavroghin crede, el nu crede că crede. Dacă nu crede, nu cred că nu crede“ (romanul „Demonii“ – Feodor Dostoievski)
„Admiţând că aş admite, n-aş admite ceea ce vrei tu să mă faci să admit“ (povestirea „Băncuţa“ din vol. „Cavalerul inexistent“ – Italo Calvino)
„Într-o zi am visat că visam, şi în visul visului visam că visam...(„Scurte povestiri fantastice“ – Alvaro Menendez Leal)
Se încarcă comentariile...
