În toiul nopţii, furtuni violente, torenţi revărsaţi, trăsnete şi fulgere. Necazuri provocate de ape în Neamţ

În toiul nopţii, furtuni violente, torenţi revărsaţi, trăsnete şi fulgere. Necazuri provocate de ape în Neamţ

Circulaţia pe DN 15 B a fost afectată de aluviuni. FOTO Prefectura Neamţ

Codurile emise de meteorologi, care anunţau instabilitate atmosferică accentuată, au făcut prăpăd în judeţul Neamţ, furtunile provocând mari necazuri oamenilor.

Avertizările emise de meteorologi, care anunţau fenomene
periculoase, s-au adeverit în judeţul Neamţ, în ultimele zile ploile fiind însoţite de intensificări ale vântului, tunete şi fulgere. În nopţile începutului de iunie 2022 au căzut precipitaţii însemnate cantitativ în perioade scurtede timp, iar problemele nu au întârzit să apară. 
 
Astfel, în noaptea de 2/3 iunie localităţile Pipirig, Vânători
Neamţ, Răuceşti, Brusturi şi Drăgăneşti s-au aflat sub cod
portocaliu de furtuni. Cea ma gravă situaţie a fost în prima comună menţionată, pe care nici relieful nu o „ajută“. Este situată şi la dreapta, şi la stânga de culmi împădurite, iar când plouă foarte mult, torenţii unflaţi se ravarsă în localitate. Aşa s-a întâmplat şi în noaptea menţionată, în zona dintre satele Stânca şi Leghin.
 
Afectat grav a fost, din cauza aluviunilor, Drumul Naţional 15 B, circulaţia rutieră având de suferit. Au intervenit cu utilaje voluntarii de la serviciul local, traficul rutier pe ambele sensuri ale şoselei, una care face legătura între Moldova şi Ardeal, find reluat la ora 22.15. 
 
Nici noaptea de 1/2 iunie nu a fost liniştită. Cadrele de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ au intervenit în mai multe comune din zona municipiului Roman. De la ora 21.00, intrase în vigoare o avertizare meteo cod portocaliu de furtuni. Pompierii au intervenit pentru scoaterea apei din curţile unor săteni din Doljeşti şi Sagna. 
 
Sursa Prefectura Neamţ 
 
La un moment dat, în jurul orei 22.50, ploile abundente au făcut ca apele unui pârâu să iasă din matcă, lucru care a dus la inundarea a 12 gospodării din Doljeşti. Au intervenit pompierii. Tot în noaptea menţionată, cadrele ISU, poliţişti şi voluntari au căutat o persoană dispărută la Timişeşti, dar
acest lucru nu avea legătură cu inundaţiile. Nemţeanul nu a fost găsit. 
 
După cum prognozează meteorologii, pe 4 şi 5 iunie, zona Moldovei va fi afectată de instabilitate atmosferică, fiind posibile alte furtuni. Se anunţă maxime diurne de circa 25 de grade. Urmează o perioadă de acalmie, dar zilele de miercuri şi joi (8 şi 9 iunie), sunt anunţate a fi nu tocmai plăcute, făcându-şi iar apariţia precipitaţii, intensificări ale vântului şi fenomene electrice. 
 

Vă mai recomandăm să citiţi:  

 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările