Vlad Mănăstireanu, preşedintele ANSVSA: "Niciun medicament nu va mai fi eliberat fără o comandă semnată, parafată şi aprobată veterinar"

Vlad Mănăstireanu, preşedintele ANSVSA:

Medicamentele pentru animale se vor elibera doar la prescriptia medicului veterinar

Medicamentele de uz veterinar se vor elibera numai cu o notă de comandă fermă a medicului veterinar, a afirmat Vlad Mănăstireanu Şeful Agenţiei Naţionale Sanitar -Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor

“Niciun medicament de uz veterinar nu va mai fi eliberat din puncte farmaceutice, din farmacii, din depozite, fără să existe o listă de comandă semnată, parafată şi aprobată de un medic veterinar: Nota de comandă va sta la baza oricărei achiziţionări de medicamente. Încercăm să limităm cât mai mult posibil posibilitatea folosirii abuzive a antibioticelor, cu respectarea timpului de aşteptare de la finalizarea tratamentului până la eliminarea antibioticului din organism, pentru că orice reziduu de antibiotic care se găseşte într-un produs alimentar provoacă la om, prin efect cumulativ, antibiorezistenţă,” a declarat Vlad Mănăstireanu, preşedintele ANSVSA.

El a precizat că, până în prezent, orice agent economic, pe baza unei reţete eliberate de medicul veterinar, putea să îşi achiziţioneze medicamentele din farmacie, iar la depozite, se duceau pur şi simplu şi îşi luau medicamentele de care aveau nevoie ca să facă tratamentele în ferme. Prin noile reglementări, există şi medicamente care se eliberează fără reţetă medicală, deoarece în vechea legislaţie pentru absolut toate medicamentele era nevoie de reţetă.

Pe de altă parte, preşedintele ANSVSA a precizat că, prin noile reglementări, se oferă posibilitatea ca farmaciile veterinare să aibă ca şi lucrători în zona de vânzare a produselor veterinare şi persoane cu studii medii (tehnicieni veterinari). De asemenea, el a spus că, potrivit legislaţiei europene, nu mai există obligativitatea ca acţionariatul la o farmacie veterinară să fie 100% alcătuit din medici veterinari, ci poate să fie un acţionariat mixt, dar cu pondere mare către zona medicinei veterinare.

Şeful ANSVSA participă joi şi vineri la Oradea la o întâlnire naţională a directorilor şi responsabililor financiari ai Direcţiilor Sanitar Veterinare din ţară. Principalele teme se referă la reorganizarea sistemului sanitar-veterinar, noile prevederi legislative, buget.

În noua organigramă a DSV-urilor au apărut, ca modificări majore, două compartimente noi: Poliţia sanitar veterinară a animalelor, care va avea printre competenţe şi urmărirea gestionării câinilor fără stăpân de către autorităţile locale, şi Compartimentul anti-fraudă, care va fi în directa coordonare a directorului executiv şi va avea un rol foarte important în evaluarea procesului şi actelor de control efectuate de DSV-uri

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: