Vizitatori de seamă la singurul centru de limbi străine din Oradea. Elevii de la "Don Orione" au exersat limba italiană cu vorbitori nativi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zi specială pentru elevii clasei a V-a de la Liceul "Don Orione" din Oradea. În cadrul Săptămânii Altfel, elevii au ajuns la singurul centru de limbi străine din oraş unde au exersat limba italiană cu vorbitori nativi.

Elevii clasei a V-a de la Liceul Don Orione din Oradea au ieşit din bănci şi au urmat un orar cu totul şi cu totul special. Timp de trei ore, au exersat limba italiană, cu vorbitori nativi, la Centrul Cultural Italian din oraş.  Acţiunea este una extracurriculară şi face parte din programul “Şcoala altfel. Să ştii mai multe, să fii mai bun!”.

“Încurajăm astfel de schimburi culturale, cu vorbitori nativi de limbi străine, pentru că elevii liceului nostru trebuie să cunoască cu adevărat cultura patronului nostru spiritual(Sfântul Luigi Orione), iar ei încep să înţeleagă că noi şi părinţii lor trăim pentru ei şi că binele lor este şi binele nostru a declarant Alexandru Stoica, directorului Liceului Don Orione.

Deschişi spre comunicare

image

Cei 24 de copii, însoţiţi de cadrele didactice Carmen Ungur-Brehoi şi Violeta Roman au făcut o vizită la unicul centru cultural de limbi străine din oraşul de pe Criş.

„Elevii de la Liceul Don Orione au şansa de a învaţă o limba deosebită, limba italiană, nu doar la şcoală, ci şi la Centrul Cultural Italian. Ieşirea de azi a fost o activitate cu caracter non-formal foarte frumoasă” a precizat profesoara de italiană, Carmen Ungur-Brehoi.

image

La Centrul Cultural Italian elevii au fost întâmpinaţi de Georgeta Bochiş, de preşedintele Raimondo Ercole şi de directorul Luigi Marzio.

“Este o mare bucurie să vedem atâţia copii dornici să înveţe limba italiană, ne bucurăm de acest lucru. În acest sens, dorim să realizăm un parteneriat educativ de lungă durată cu micuţii şi cu profesoarele lor”, a spus Raimondo Ercole.

Experienţa a fost una nemaipomenită, deoarece tinerii au luat parte la o lecţie interesantă despre Italia, despre regiunile şi oraşele acestei ţări. Informaţiile au fost furnizate, într-un mod distractiv, de către Luigi Marzio. Tot el a prezentat şi o parte din proiectele Centrului Cultural Italian.

image

„Este important pentru copii să înveţe limba engleză, dar şi limba italiană, să acumuleze toate informaţiile precum un calculator, pentru că le vor folosi în viaţă. Este importantă şi atitudinea lor, care se formează de la vârste fragede” a declarat acesta.

Clasa a V-a a aflat cum pot să-şi facă abonament la biblioteca Centrului, cum pot împrumuta cărţi ori albume de artă. Acţiunea a continuat cu vizionarea unui film “La storia della Pasqua” (Povestea Paştelui), de asemenea în limba italiană.

“Entuziasmul şi receptivitatea elevilor ne-au încurajat să valorificăm existenţa centrului cultural, prin viitoare vizite periodice, care să îmbine atât limba italiană, cât şi limba engleză”  a spus profesoara de engleză, Violeta Roman.

Eforturile elevilor au fost răsplătite cu dulciuri şi suc, iar fiindcă suntem în perioada Paştelui, au savurat tradiţionalul cozonac italian „colomba”.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite