VIDEO Ioan Mang, preşedintele PSD Bihor: "România este în creştere economică. Ca şi creştere a  nivelului de trai suntem la nivelul Austriei"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioan Mang
Ioan Mang

După anunţul preşedintelui Traian Băsescu, cum că România ar fi în recesiune, Ioan Mang, preşedintele PSD Bihor susţine că nici vorbă de aşa ceva. Potrivit acestuia, “adevăraţii specialişti economici” au notat doar creşteri în ultimul an.

Anul trecut Reomânia se lăuda cu cea mai mare creştere economică din Europa. A fost un an bun pentru agricultură lucru care s-a văzut în ecomia ţării. 2014 nu pare să fie un an cel puţin la fel de bun, dar nici unul atât de negru pe cât la prezentat preşedintele ţării. Cel puţin asta susţine Ioan Mang, preşedintele PSD Bihor.

“Faţă de dezvoltarea economică produsă de guvernele conduse de Emil Boc şi Mihai Răzvan Ungureanu, situaţie în care economia României s-a prăbuşit, fiind luate măsuri de austeritate împotriva angajaţilor, tăieri de salarii, încercarea de tăiere a pensiilor, ni le amintim cu toţii, faţă de toate aceste măsuri în guvernarea actuală s-au produs doar creşteri. Atât ale economiei cât şi ale nivelului de trai. Nu aşa cum ne-am dorit, dar au fost creşteri. S-au recuperat acele tăieri de 25%”, a declarat Ioan Mang.

În opinia acestuia a crescut şi nivelul de trai al românilor, în momentul de faţă fiind egal cu cel al vecinilor din Austria.

“În 2013, România a înregistrat cea mai mare creştere economică din Europa. În acest an nu este cea mai mare din Europa, dar este pe aproape, între primele cinci ţări din Europa. Ca şi creştere a  nivelului de trai suntem locul şase, la nivelul Austriei. După adevăraţii specialişti România este în creştere economică pe toate planurile”, a punctat liderul PSD Bihor.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite