VIDEO Corul Fiat lux din Oradea, în finala de la Românii au Talent

VIDEO Corul Fiat lux din Oradea, în finala de la Românii au Talent

Corul Fiat Lux

Corul Fiat Lux din Oradea a ajuns în finala concursului Românii au Talent. Au fost printre preferaţii juriului, Mihai Petre recunoscând că orădenii de la Fiat Lux se află pe primul loc în topul preferinţelor sale, urmaţi de dansatorii trupei WhoGonStopUs.

Ştiri pe aceeaşi temă

“Încercăm să răspândim lumină în jurul nostru, încercăm să fim strălucitori. Cred că suntem speciali pentru că nu doar cântăm. Dansăm când cântăm. E ca şi cum am simţi nişte furnicături în talpă şi în stomac. Cu timpul, acest cor a devenit un mod de viaţă. Emoţiile noastre sunt foarte mari. Nu am mai cântat niciodată într-un concert de o asemenea anvergură în ţara noastră”, a spus, înaintea evoluţiei de vineri seara, Antonia Nica, dirijoarea corului.

Andra a recunoscut că a fost mereu îndrăgostită de coruri care au cântat foarte bine, coruri care au făcut alegeri bune. „Mi-a plăcut foarte mult să vă ascult. Mi-ar plăcea să cântăm odată împreună”, le-a mai spus Andra tinerilor care au primit cel mai mare număr de voturi de la public.

 Ei au interpretat într-o manieră proprie mai multe piese, trecând prin registre diferite, de la „Vara nu dorm”, a lui Connect-R, la Imnul României.

„Momentul a fost impecabil. Mie dacă mi-ar fi spus cineva că faceţi spectacol dintr-un cor, i-aş fi zis că e nebun. Azi recunosc că expresia "Niciodată să nu spui niciodată, are un înţeles minunat”, a completat Andi Moisescu.

Corul de cameră Fiat Lux este format din copii şi tineri de la Liceul Greco Catolic "Iuliu Maniu", Colegiul Naţional Emanuil Gojdu, Colegiul Naţional Mihai Eminescu şi Liceul de Artă Oradea - secţia arhitectură şi studenţi.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările