FOTO Unul dintre românii care au cunoscut gustul amar al prigoanei comuniste, un simbol al Unirii, dar şi al credinţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre românii care au cunoscut gustul amar al prigoanei comuniste, episcopul greco-catolic Iuliu Hossu a fost omagiat. Evenimentul a avut loc în cadrul celei de-a VI-a ediţii a Conferinţelor Unirii.

Biblioteca Judeţeană ''Gheorghe Şincai'' Bihor şi Episcopia Greco-Catolică de Oradea au organizat, la sediul bibliotecii, o nouă conferinţă din ciclul Conferinţele Unirii, dedicată de această dată Episcopului Unirii - dr. Iuliu Hossu, avându-l ca invitat pe profesorul universitar clujean dr. Marius Bucur.

Oaspetele a evidenţiat faptul că episcopul greco-catolic de Cluj-Ghela, Iuliu Hossu, a fost una dintre personalităţile importante de la sfârşitul Primului Război Mondial, care a rămas în istorie pentru cel puţin trei motive.

Întâi de toate, a spus Bucur, a fost un ierarh înţelept, care s-a aplecat nu numai asupra credincioşilor pentru nevoile lor spirituale, ci a edificat şi foarte multe instituţii sociale şi culturale. De pildă, în anii războiului a fost printre primii ierarhi care a creat un orfelinat pentru copiii şi văduvele de război. În egală măsură, a îndemnat la solidaritate socială, la susţinerea întregii comunităţi confruntată cu vitregiile şi dramele războiului.

"Iuliu Hossu a fost apoi cel care a citit în faţa mulţimii de la Alba Iulia, Declaraţia Unirii, un moment extrem de important, unic prin semnificaţia sa. Destinul său ilustrează destinul tragic al unei Biserici care a fost persecutată în perioada regimului comunist, începând cu 1848. Nu în ultimul rând, a fost primul cardinal din rândul Bisericii Greco-catolice. În această triplă ipostază cred că merită şi astăzi omagiat, şi nu numai astăzi, episcopul cardinal Iuliu Hossu", a declarat profesorul Bucur.

Episcopul greco-catolic Virgil Bercea a precizat că Iuliu Hossu este, fără îndoială, unul dintre simbolurile Unirii, dar şi al credinţei nestrămutate.

"Practic, era episcopul cel mai tânăr la data respectivă şi tocmai pentru acest motiv i s-a dat posibilitatea să citească Declaraţia Unirii. Ca răsplată a muncii pe care a făcut-o în pregătirea Unirii, pentru ca apoi comuniştii să îl trimită la închisoare. Dincolo de aceste lucruri, trebuie să interpretăm şi acest fenomen cu închisorile şi toate celelalte, într-un timp istoric al Domnului, iar Iuliu Hossu a trăit acest timp, pe front în Primul Război Mondial, apoi a jucat un rol important la Marea Unire, a prins al doilea război şi cedarea Ardealului, când împreună cu credincioşii lui mergeau adesea la catedrala ortodoxă ca să nu se închidă, şi mai prinde şi timpul persecuţiei, care îi creează o altă aură, aproape de sfânt, pentru că suntem în procesul de beatificare. Tot ceea ce a suferit dânsul a fost, a afirmat el, pentru credinţă, fără niciun gând de răzbunare", a declarat episcopul Virgil Bercea.

La eveniment au mai luat cuvântul prof. Ligia Antonia Mirişan, manager al Bibliotecii Judeţene "Gheorghe Şincai" Bihor şi dr. Silviu Sana, care l-a evocat pe episcopul greco-catolic bihorean Iuliu Hirţea (1914 - 1978), critic al regimului comunist-ateu şi condamnat la 11 ani de puşcărie.
 

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite