Un român a primit vreme de 17 ani pensie mai mare. Cum a reuşit să păcălească statul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
bani

17 ani a încasat un român pensie mai mare decât ar fi avut dreptul în mod normal. El a reuşit să prejudicieze statul cu peste 240.000 de lei.

În vârstă de 61 ani, un bărbat din oraşul Ştei este în atenţia poliţiştilor din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Bihor, după ce a reuşit să se pensioneze mai devreme decât ar fi avut dreptul. Bărbatul a prezentat o adeverinţă falsă care atesta că a lucrat în condiţii periculoase.

Cazul a ieşit la iveală anul trecut, în timpul unor verificări făcute de inspectorii Casei de Pensii, unde bărbatul şi-a depus cererea de pensionare în 2000, împreună cu o adeverinţă care atesta că, în perioada 1981-1998, ar fi muncit într-un post care l-ar fi expus la radiaţii.

Documentul s-a dovedit a fi fals, iar paguba adusă bugetului asigurărilor sociale - reprezentând suma încasată în plus de bărbat vreme de 17 ani - este una consistentă, de 244.590 lei, motiv pentru care conducerea Casei a sesizat Poliţia.

Cercetările declanşate de ofiţerii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au fost finalizate miercuri, iar dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, cu propunerea de trimitere în judecată a bărbatului, pentru înşelăciune în formă continuată.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite