Un orădean şi-a făcut un cadou neobişnuit de ziua lui: a pedalat 900 de kilometri până la mare, apoi şi-a tatuat traseul pe picior
0
Un orădean şi-a făcut un cadou mai puţin obişnuit de ziua sa. Călare pe bicicletă, Marian Pusta a străbătut ţara dintr-un capăt în altul, iar apoi, ca să fie sigur că nu va uita întreaga aventură, şi-a tatuat pe picior întregul traseu şi locurile în care a a oprit ca să se odihnească.
Marian Pusta e un şofer de TIR care de 5 ani, noapte de noapte, cară marfă pentru o firmă din Bucureşti pe ruta Satu Mare – Arad. N-a făcut sport de performanţă, nici măcar de întreţinere, n-a câştigat premii, n-a inventat nimic notabil, nici măcar casă nu şi-a cumpărat ori ridicat până acum, când a împlinit 30 de ani, singura lui avere fiind o motocicletă. Stă cu părinţii şi nu i se pare nimic ruşinos, ba chiar e mândru că pleacă la muncă cu pachetul pe care i-l pregăteşte mama şi cu sfaturile tatălui său, pe care îi iubeşte „ca pe ochii din cap”.
Un cadou cât o aventură
În realitate,însă, orădeanul Marian Pusta nu e deloc obişnuit. De 1 iunie e în parc împreună cu alţi motociclişti ca să-i urce pe copii în şa să se distreze, şi tot cu ei donează sânge, periodic, pentru că „aşa e normal”. Are un optimism molipsitor şi o încăpăţânare de catâr, care i-au fost de folos şi vara trecută, când a adunat în centrul Oradiei toate maşinile de epocă din oraş şi sute de orădeni, că voia el să-i ureze cel mai tare „La mulţi ani” lui Tudor, un fost coleg de-al său de muncă, pe care nici nu-l cunoscuse foarte bine, dar despre care a auzit că se îmbolnăvise pentru a doua oară de leucemie deci avea mare nevoie de îmbărbătare şi ceva bani pentru tratament.
Aceeaşi îndărătnicie l-a purtat, în această toamnă, într-o aventură pe care o va ţine minte toată viaţa. Pentru că împlinea 30 de ani, pe 9 septembrie, Marian a decis să-şi facă un cadou mai altfel: să străbată 900 de kilometri, de la Oradea şi până la Constanţa. Nu oricum, ci pe bicicletă dar şi la pas, conştient că nu se va descurca cu toate suişurile pe două roţi, pentru că nu se mai urcase pe bicicletă de 6 ani iar nopţile, când e la volan, fumează ca un turc, chiar şi câte un pachet.
Jurnal de călătorie
Îl mâna şi supărarea, căci tocmai ce-şi pierduse un prieten motociclist într-un accident prin munţi, dar şi faptul că toţi prietenii îi spuneau să renunţe, că n-o să biruie. Aşa că s-a grăbit să-şi pună planul în aplicare cât mai repede.
Şi-a stabilit traseul, distanţele pe care urma să le străbată în fiecare zi, circa 100 de kilometri, şi-a calculat că are nevoie de circa 70 lei/zi pentru mâncare, şi-a făcut bagajul iar în ultima zi de muncă i-a cerut patronului bicicleta, acasă a încărcată iar pe 1 septembrie a şi pornit la drum. Până la marginea Oradiei, l-au însoţit toţi prietenii, cu motocicletele, dar de acolo a fost doar pe „barba” şi roţile lui.
Părinţii şi prietenii l-au putut urmări, însă, pe Facebook, unde posta în fiecare zi fotografii şi chiar un mic jurnal de călătorie, descriindu-şi peripeţiile, locurile şi greutăţile prin care a trecut. „Ţara asta e atât de frumoasă încât eu am ajuns să mă cert de multe ori cu prietenii mei care pleacă în vacanţe în străinătate. Şi eu am fost, dar nicăieri nu m-am simţit mai bine ca în ţara mea”, spune tânărul cu atâta vehemenţă încât nu poţi să-i pui la îndoială sinceritatea.
Cum s-a descurcat pe drum? A prins arşiţă, a prins şi ploi dar de departe cea mai grea parte a fost Transfăgărăşanul, pe care nu a reuşit să-l urce în întregime pe două roţi. „La un moment dat am cedat. Am simtit cum se rup bucăţi din mine în timp ce urcam spre Bâlea. Am şi făcut ultimii kilometri pe jos, dar a meritat tot efortul, am simţit asta după ce m-am pus cu fundul în şa spre coborâre. Am vrut să ajung la Vidraru, dar m-a prins seara şi m-am oprit la cabana Zimbru, unde am fost primit în gazdă. N-a vrut patronul să mă lase să plec, de teamă să nu mă atace o ursoaică cu pui care mai ieşea la şosea”, povesteşte Marian.
Atenţie, tâlhari!
De altfel, spune tot el, pe tot drumul a dat peste tot de oameni primitori, care aflând povestea pe care o ascunde tăbliţa montată pe ghidonul bicicletei, au vrut să-i sară în ajutor. Unii cu mâncare, alţii cu sfaturi, alţii cu cazare. Nimeni n-a vrut să-i ia vreun leu. Unii l-au primit în gospodărie, lăsându-l să-şi instaleze cortul, alţii chiar în casă. „În Sibiu, am scris pe Facebook, într-un grup de motociclişti, că am nevoie de cazare, că plouă cu găleata.În 5 minute m-a sunat un tânăr, a venit m-a dus la un apartament, mi-a lăsat cheia şi mi-a zis să i-o las în cutia poştală. Nu mi-a cerut nimic”, zice tânărul, recunoscător pentru tot ajutorul pe care l-a primit în timpul aventurii sale.
A avut şi peripeţii, chiar multe, dar singura dată când s-a speriat pe bune a fost în a 5-a zi de pedalat, când a traversat Vâlcele, un sat în comuna Merişani din judeţul Argeş. Îi spuse o bătrână, încă din Curtea de Argeş, să fie cu băgare de seamă, că satul e plin de hoţi şi tâlhari dar n-a crezut că îl vor aştepta în drum. „Nu am intrat bine în sat că, după 300 metri, pe stânga, doi puradei m-au luat la ţintă şi au început să dea, ca la foc automat, cu pietre. Am luat o piatră în roata din faţă, una în bagaj. Dar nu m-am oprit. La ieşire, o fătucă de vreo 10 ani, cu ochi negri, mari, părul vâlvoi, stătea cu un lemn în mână. A aşteptat să mă apropii, apoi a aruncat bucata de lemn. Noroc că mi-am tras capul. Dacă mă opream, rămâneam fără bicicletă, fără tot”, îşi aduce aminte Marian.
Cu România pe...picior
La Constanţa a ajuns mai repede decât şi-a propus, pe 7 septembrie, după ce cu o zi mai devreme a făcut un popas în Bărăgan, „îmbătat” de parfumul strugurilor de pe dealuri. La intrarea în oraş, a fost prima dată când a pornit aplicaţia de localizare de pe telefon. A pus săgeata pe plajă şi a pornit pe traseul indicat. I-a luat o jumătate de oră şi a fost pe faleză. Acolo şi-a lăsat bicicleta şi a sărit direct în apă. A uitat de picioarele umflate, de mâinile arse de soare, de ploaia care l-a udat zile în şir, intrându-i până la oase, de degetele mâinilor pe care luaseră forma ghidonului şi nu le mai putea decleşta. „Nu pot să explic ce am simţit”, zice tânărul, pentru care aventura pe care a trăit-o e dovada că „Dacă vrei, poţi”.
La mare, a stat câteva zile, la orădean care lucra sezonier într-un local, iar la întoarcere nu a mai pedalat, ci a urcat pe tren până la Bucureşti, zăbovind doar la un prieten de-al său, tatuator, care i-a şi încrustat în piele conturul României, colorat în roşu-galben şi albastru şi traseul pe care l-a parcurs, cu tot cu opririle pe care le-a făcut. Acasă, prietenii îl aşteptau cu o cupă şi o diplomă: "Domnului Marian Pusta, pentru un vis împlinit".
„Alţii au ca amintire chefurile cu prietenii. Eu am vrut să fac ceva pentru mine şi îmi pare bine că nu i-am ascultat pe cei care au zis să renunţ. A fost pur şi simplu dorinţa de a pedala, de a vizita şi străbate ţara dintr-uin colţ în altul, de a mă bucura de fiecare metru petrecut în natură. A fost o chestie de timp, stări şi trăiri”, mai spune orădeanul, care nu exclude ca, la următoarea aniversare să încerce o nouă aventură.
Se încarcă comentariile...
