Un căruţaş şi-a pierdut viaţa în timp ce traversa liniile de cale ferată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto ilustrație
Foto ilustrație

Tragedia s-a petrecut, luni, în jurul orei 17.30. Poliţiştii din Valea lui Mihai au fost sesizați de un bărbat, că în afara localităţii Curtuişeni, la o trecere la nivel cu calea ferată, un tren a accident mortal un căruţaş.

"La faţa locului s-a deplasat cu operativitate o echipă de cercetare, iar în urma investigaţiilor efectuate s-a stabilit că în jurul orei 17.15, trenul accelerat 1742 care circula pe relaţia Satu Mare - Bucureşti Nord, în momentul în care a ajuns în dreptul unui pasaj de trecere la nivel cu calea ferată prevăzut cu indicatorul ,,Oprire" şi cu „Crucea Sfântului Andrei", a acroşat o căruţă", a precizat, astăzi, Alina Dinu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliției Bihor.

Circulația feroviară a fost blocată mai mult de o oră

Potrivit polițiștilor, bărbatul de 53 ani care conducea atelajul nu s-a asigurat în momentul traversării căii ferate. În urma impactului au murit atât căruţaşul, cât calul care tracta atelajul. Din cauza avariilor suferite de locomotivă, circulaţia feroviară a fost blocată pentru aproximativ 100 de minute.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite