Un băiat dispărut de acasă în urmă cu câteva săptămâni a fost dat în urmărire națională

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian a dispărut de acasă în urmă cu circa șase săptămâni
Adrian a dispărut de acasă în urmă cu circa șase săptămâni

Un adolescent în vârstă de 15 ani a dispărut misterios de acasă, în urmă cu circa șase săptămâni. Polițiștii bihoreni l-au căutat în tot județul și l-au dat în urmărire națională, în speranța ca acesta va fi descoperit și readus în sânul familiei sale, din comuna Nojorid.

Alina Dinu, purtător de cuvânt la Inspectoratul de Poliție al Județului Bihor, ne-a informat astăzi că Adrian Gheorghe Crișan (15 ani) este căutat în continuare de către poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, Compartimentul Urmăriri. „Băiatul a plecat de acasă la data de 16 noiembrie, în jurul orei 14.00 și nu a mai revenit", a spus Alina Dinu, despre adolescentul domiciliat în comuma Nojorid, sat Chișirid, din județul Bihor.

Sunați la 112!

Adrian are următoarele semnalmente: înălţime 1,65 m, aproximativ 55 kg., constituţie atletică, faţă ovală, ten deschis, ochi albaştri, păr şaten, tuns scurt, fără semne particulare. În ziua dispariției Adrian purta blugi albaştri, bluză sport de culoare maro, cu glugă, bască portocalie, iar în picioare purta pantofi sport de culoare neagră. Persoanele care îl văd sunt rugate să contacteze imediat poliția, gratuit, la 112.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite