Ultima aroganţă bisericească. O catedrală din România şi-a montat încălzire în scările exterioare, ca să nu alunece credincioşii

Ultima aroganţă bisericească. O catedrală din România şi-a montat încălzire în scările exterioare, ca să nu alunece credincioşii

Scarile de la Catedrala din Centrul Civic Foto-evihoreanul.ro

Scările exterioare ale Catedralei Episcopale "Învierea Domnului" din Oradea vor fi încălzite. Muncitorii au montat sistemul de încălzire în pardoseală pe cele 16 trepte, peste el urmează să pună plăci de granit maro.

Ştiri pe aceeaşi temă

Decizia de instalare a încălzirii în trepte a fost luată ca să nu alunece credincioşii pe timp de iarnă. Unii credincioşi susţin că în locul granitului alunecos se putea alege un alt material pentru pavajul scărilor exterioare şi bezi antiderapante, soluţii mai puţin costisitoare.

Cu o înălţime de 65 de metri de la fundaţie până în vârful crucii, şi o amprentă la sol de 1.422 metri pătraţi, Catedrala Episcopală "Învierea Domnului" se doreşte a fi cel mai mare lăcaş de cult din Bihor.

Piatra de temelie a fost pusă în iunie 1990,însă lucrările au luat avânt abia după anii 2000, sub îndrumarea episcopului Sofronie Drincec, care doreşte să îşi lege numele de o ctitorie bihoreană.

Sumele pentru ridicarea construcţiei nu au fost făcute niciodată publice în deplinătatea lor, banii provenind atât din alocări de la bugetul local şi de stat, cât şi din donaţiile credincioşilor.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările