Turişti rătăciţi în Apuseni, după ce au pornit pe traseu fără un echipament corespunzător

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Turistii au fost salvati de salvamontisti
Turistii au fost salvati de salvamontisti

Nici bine nu a început sezonul estival, că salvamontiştii bihoreni au fost solicitaţi să intervină. Îngrijorător este faptul că la baza majorităţii acestor evenimente stă ignoranţa celor care abordează muntele ca destinaţie de vacanţă.

Practicarea turismului montan impune cunoaşterea şi respectarea unor reguli specifice determinate de relieful accidentat, starea şi evoluţia factorilor meteo, capacitatea de efort fizic şi chiar psihic fiind puse la incercare în mod curent.

Un grup de turişti, incluzând şi copii de vârstă şcolară, a pornit iniţial pe unul din traseele ce pleacă din Vârtop, la Gropa Ruginoasa, pe marcaj „cruce roşie”.

Potrivit salvamontiştilor, toţi erau echipaţi neadecvat , cu îmbrăcăminte uşoară, lejeră, în ciuda vremii nefavorabile, şi pantofi sport, tip „adidas”. Ulterior au schimbat traseul, spre Valea Sighiştelului, pe „triunghi albastru”

Unul dintre copii a alunecat şi a suferit o fractură de cot. Accidentul a fost semnalat la 112, s-a cerut ajutor, iar salvamonţiştii aflaţi în patrulă la Vârtop au intervenit, imobilizând victima şi asigurând evacuarea acesteia până la punctul unde a putut fi predată unei ambulanţe SMURD.

"După ce s-a confirmat intervenţia Salvamont, grupul s-a scindat în două, majoritatea continuând drumul. A urmat o noua schimbare neprevăzută de traseu, pe marcajul „Punct roşu” spre Peştera Urşilor, cu toate că autocarul îi aştepta la capătul văii Sighiştel – marcaj „triunghi albastru”. Au fost surprinşi de lăsarea serii. Niciunul nu avea lanternă aşa că au fost siliţi să se oprească şi să solicite din nou intervenţia Salvamont. Incidentul s-a finalizat fără urmări grave în jurul oreler 03:20", a precizat Adrian Marin, vicepreşedintele executive al Serviciului Judeţean Salvamont Salvaspeo (SJSS)

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite