Trei italieni stabiliţi în Bihor, cercetaţi pentru înşelăciuni de peste 120.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii de investigare a fraudelor au propus trimiterea în judecată a reprezentanţilor unei firme din Ştei, suspectaţi că au prejudiciat o societate craioveană cu peste 120.000 lei, prin înşelăciune.

Potrivit informaţiilor transmise de către Alina Dinu, purtător de cuvânt la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Bihor, Serviciului de Investigare a Fraudelor au finalizat cercetările faţă de trei cetăţeni italieni cu rezidenţă în România, cu vârste cuprinse între 35 şi 40 de ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune. „Cei trei sunt acuzaţi că, la 14 decembrie 2009, în calitate de reprezentanţi ai unei societăţi comerciale cu sediul în localitatea bihoreană Ştei, au achiziţionat de la o firmă craioveană 150 de porcine în valoare de peste 122.000 lei, bazându-se pe încrederea dobândită în timp, în urma unor relaţii comerciale anterioare, fără a mai achita contravaloarea acestora", a spus Alina Dinu.

Propunere de trimitere în judecată

Italienii sunt bănuiţi că ar fi planificat atent vânzarea animalelor, care au fost comercializate la un preţ mult sub cel de achiziţionare, iar sumele de bani altfel obţinute au fost folosite de cei trei în interes personal. Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor au înaintat dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea cu propunere de trimitere în judecată a suspecţilor.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite