FOTO Trei bolizi, indisponibilizaţi în Vama Borş. Maşinile urmau să ajungă în România după ce fuseseră furate din Italia şi Franţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Politistii au indisponibilizate masinile
Politistii au indisponibilizate masinile

Un Land Rover, un Mercedes şi un BMW Seria 6, în valoare totală de 55.000 de euro, au fost indisponibilizate în Vama Borş. Două din cele trei autoturisme erau căutate de poliţiştii din Italia, în timp ce celălalt autoturism avea numere false.

Autoturismul BMW a fost oprit în vama Borş. Este fabricat în anul 2009 şi era condus de un tânăr de 28 de ani, cu dublă cetăţenie, română şi moldovenească. Poliţiştii de frontieră bihoreni au constatat că seria de caroserie nu este conformă standardelor constructorului şi au verificat-o în baza de date. Aşa au aflat că seria de caroserie poansonată aparţine unui alt autoturism, iar numărul de înmatriculare aplicat a fost atribuit de autorităţile germane pentru un alt BMW.

Şoferul le-a spus autorităţilor că a fost contactat de un cetăţean român a cărui identitate nu o cunoaşte, şi i s-a oferit 1.000 de euro ca să conducă autoturismul din Franţa până în România, fără ca el să ştie că autoturismul pe care îl conduce are probleme.

Autoturismul Land Rover Freelander 2, fabricat în 2008, fără plăcuţe de înmatriculare, a fost depistat tot în vama Borş. Acesta era adus pe o platformă de un tânăr clujean.

“La controlul specific, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că autoturismul transportat pe platformă este “bun căutat pentru confiscare”, alertă emisă de autorităţile italiene în urmă cu câteva zile. Şoferul declară că a cumpărat autoturismul de la o firmă din Italia, fără a şti că are probleme de legalitate”, a mai precizat comisarul-şef Dan Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.

Un Mercedes din anul 2003 a ajuns, din Italia, a fost oprit pentru un control de poliţiştii din Vama Borş care au descoperit că maşina era căutată de poliţiştii italieni din anul 2008.

În toate cele trei cazuri, poliţiştii de frontieră au întocmit şoferilor dosar penal pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi cu numere false de înmatriculare, respectiv pentru tăinuire.

Totodată, autoturismele au fost indisponibilizate la sediul Punctului de Trecere a Frontierei Borş până la finalizarea cercetărilor.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite