Tokes Edith vorbește despre umilințele la care a fost supusă de fostul episcop Tokes Laszlo

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Edith Tokes vrea să divorțeze de fostul episcop Tokes Laszlo
Edith Tokes vrea să divorțeze de fostul episcop Tokes Laszlo

Într-o scrisoare adresată enoriașilor din Parohia Timișoara în anul 2009, Tokes Edith vorbește despre umilințele la care a fost supusă de soțul ei, în ultimii 20 de ani de căsnicie. Mai jos puteți citi pasaje din scrisoarea semnată de Tokes Edith.

"Nici acum, nici în data de 15 decembrie nu doresc să particip la nicio manifestare aniversară în compania soțului meu Tokes Laszlo, care în decursul celor 20 de ani, în repetate rânduri și-a bătut joc de rezistența mea eroică și renunțarea mea la sine, de odinioară. În cunoștință de cauză pot afirma că nu merita devotamentul meu suprem de atunci. Nu m-aș angaja la acest sacrificiu încă o dată, alături de el și pentru el. Eliberându-mă de sub zidurile dărâmate ale tăcerii mele de 20 de ani am luat decizia să scriu această scrisoare. În 1989, Tokes a dărâmat zidul tăcerii, dar după eliberarea noastră a demolat zidul căsniciei noastre, deoarece a trăit toate obligațiile de parteneri de viață drept limitare și zid, iar pe mine, în calitatea mea de soție m-a neglijat și m-a umilit. A făcut asta și în public, fără nicio reținere.



Scrisoarea lui Tokes Edith, partea I

Scrisoare Tokes Edith, partea I

Nu doresc să fiu prezentă la aniversarea din 15 decembrie, deoarece în cursul mandatului său de un an și jumătate, de parlamentar, el niciodată nu și-a asumat la Bruxelles rolul său de soț, spunându-mi că nu am ce să caut acolo. Toamna trecută mi-a spus că pot să particip la aniversare (aniversarea Revolutiei n.r.) doar dacă îmi trimite el invitație. Conform spuselor sale, pe mine m-a uitat demult, numele meu nu se mai pomenește, ca și cum n-aș fi existat. Între timp, a lichidat și rămășițele vieții noastre familiale, m-a lăsat singură, m-a aruncat în singurătate, plecând în străinătate, oficializând propria sa viață de unul singur. De aceea vă scriu toate acestea, ca să aflați adevărul și să nu vă imaginați că nu mă interesează chestiunile publice și apariția în public. Așa cum l-am sprijinit în lupta sa primejdioasă împotriva regimului asupritor, la fel l-aș fi sprijinit în munca sa și în ultimii 20 de ani.



Scrisoarea lui Tokes Edith, partea a II-a

Mi-a întors spatele la fel ca multor camarazi timișoreni, în schimb, ne-a reprezentat (participanți la Revoluția din 1989) în străinătate și în țară, fără consimțământul nostru, prezentând ca meritul său personal tot ceea ce era produsul sudorii comune. Despre decernarea distincției Truman Regan pentru libertate am aflat din presă. M-a desconsiderat în așa hal, încât nici nu a catadicsit să mă informeze despre obținerea înaltei distincții".



Scrisoarea lui Tokes Edith, partea a III-a

Scrisoare Tokes Edith, partea a II-a
Scrisoare Tokes Edith, partea a III-a
Oradea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite