Un aeroport din România a înregistrat cea mai rapidă creştere din Europa

Un aeroport din România a înregistrat cea mai rapidă creştere din Europa

Avion

Un aeroport din România a cunoscut cea mai mare creşte în ceea ce priveşte numărul de pasageri, în 2016. Ramura europeană a Consiliului Internaţional al Aeroporturilor (ACI Europe), singura asociaţie profesională de mare amploare a operatorilor aerieni, a publicat recent un top al aeroporturilor din Europa în funcţie de ritmul de dezvoltare pe care l-au avut.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit publicaţiei britanice The Telegraph, care citează documentul, Aeroportul Internaţional Oradea se află pe primul loc, având o creştere de aproape 500% în ceea ce priveşte numărul de pasageri.

"Trei dintre cele aeroporturile cu cea mai rapidă creştere din Europa sunt toate în România, în frunte cu cel dintr-un oraş puţin cunoscut, Oradea, situat în nord-vestul ţării, care a înregistrat o creştere de aproape 500% în 2016", notează jurnaliştii britanici, care adaugă că acestea au curse din mai multe zone ale Europei.

Materialul publicat de The Telegraph arată că pasagerii au înregistrat o creştere  cu 488% la Oradea.

Topul celor mai rapide creşteri în numărul de pasageri arată astfel: 

1. Oradea, România - 488%
2. Iaşi, România - 131%
3. Bucureşti BBU, România - 122%
4. Ostend, Belgia - 65%
5. Palanga, Lituania - 60%

Ţările europene care au înregistrat anul trecut cel mai semnificativ avans al numărului de pasageri au fost: Islanda (40%), România (24%), Ucraina (23%), Bulgaria (22) şi Cipru (18%).

Însă în ceea ce priveşte cele mai tranzitate aeroporturi din Europa, cele din România nu se mai regăsesc în top. La fel ca anii trecuţi, clasamentul este deschis de London - Heathrow, cu 75,7 milioane pasageri, urmat de Paris - Charles de Gaulle, cu 65,9 milioane pasageri, Amsterdam, cu 63,6 milioane, Frankfurt, cu 63,6 milioane şi Istanbul, cu 60 milioane.

Din această primăvară, de la Oradea vor zbura primele curse externe, spre Barcelona şi Milano, operate de compania Ryanair, precum şi unele spre Torino, cu continuare la Roma, Napoli şi Catania, operate de Blue Air. De asemenea, Consiliul Judeţean Bihor a anunţat în luna decembrie a anului trecut că, în vară, Blue Air va opera curse charter Oradea – Antalya.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările