TIMP LIBER: Weekend pe patine pentru tinerii orădeni și spectacole pentru copii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Intrarea în patinoar este gratuită pentru copii
Intrarea în patinoar este gratuită pentru copii

Bihorenii care vor să profite de vremea rece pot alege distracţia pe patine în acest final de săptămână. Temperaturile scăzute din ultimele zile au avut ca rezultat deschiderea a două patinoare, cu oferte şi patine pentru toate buzunarele.

Orădenii care vor să se distreze în aer liber, dar nu au timp sau bani pentru schiat în staţiunile monate, sunt aşteptaţi la patinoar. Una dintre alternativele tinerilor este luciul de gheaţă amenajat în Parcul Era de pe Calea Aradului.

Patinoarul are 800 de metri pătraţi şi va fi accesibil până la finele lunii ianuarie. Acesta este deschis zilnic, între orele 10.00 şi 22.00. Orădenii trebuie să ştie însă că accesul pe gheaţă se face o dată la o oră şi jumătate. Închirierea unei perechi de patine costă 8 lei pentru copiii sub 10 ani şi 10 lei pentru ceilalţi patinatori. Şi accesul pe gheaţă este contra cost, o oră şi jumătate de distracţie costând 10 lei.

Porţi deschise la Voinţa
De mâine dimineaţă, începând cu ora 9.00, orădenii pot merge şi la patinoarul Clubului Sportv Voinţa. Cu un luciu de gheaţă de aproximativ 1.200 de metri pătraţi, patinoarul natural îşi aşteaptă muşterii. „Am avut noroc că a scăzut mult temperatura, pentru că noi avem luciu de gheaţă natural. Patinoarul va fi deschis de mâine, de la nouă dimineaţa până la nouă seara”, a spus directorul cublului, Mircea Drăgoi.

„Noi avem puţine patine de închiriat, aşa că recomandăm orădenilor să vnă cu patinele proprii. Pentru cei care nu au, costul unei perechi este de cinci lei pe oră”, a mai spus Drăghici. La acest patinoar însă, nu se plăteşte pentru o oră sau o oră şi jumătate, ci pentru întreaga zi. Astfel, accesul la patinoar costă cinci lei pe zi pentru copii şi şapte lei pe zi pentru adulţi.

La ambele patinoare, orădenii care au obosit sau vor să se încălzească au ocazia de a savura o cană de vin fiert, ceai, cafea sau ciocolată caldă.

Patinaj gratuit pentru copii
Începând de săptămâna viitoare, copiii şi adolescenţii vor putea patina gratis în Orăşelul Copiilor. „Marţi dimineaţă terminăm amenajările şi sperăm să dăm drumul la patinoar în aceeaşi zi”, a spus Cristian Beltechi, reprezentantul primăriei. Pentru întreţinerea patinoarului, primăria cheltuieşte 90 de mii de lei pe sezon.

Cadouri de la Moş Crăciun

Moş Crăciun vine mai devreme


Moş Crăciun a promis că vine anul acesta mai devreme, pentru toţi copiii prieteni ai teatrului. Şi pentru că trupa Iosif Vulcan a dedicat spectacole şi celor mici, sâmbătă, copiii vor fi din nou în centrul atenţiei.

Cadouri şi surprize
Spectacolul „Vine Moş Crăciun“, în care Magii vor anunţa vestea cea minunată a naşterii Fiului lui Dumnezeu, se va juca la Casa de Cultură a Sindicatelor, de la ora 11.00. Penru că Moş Crăciun nu vine niciodată cu mâna goală, copiii prezenţi la spectacol vor primi cadouri şi dulciuri. În plus, pentru a fi aşteptarea mai uşoară, micuţii vor fi întâmpinaţi încă de la intrare de colinde tradiţionale.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite