Tendinţe în machiajul pentru mirese în vara anului 2017: sfaturi de la specialişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ziua nunţii este cea mai importantă zi din viaţa unei femei. Este momentul când trebuie să strălucească şi să fie cea mai frumoasă. Machiajul este un amănunt de care trebuie ţinut cont pentru a avea o apariţie spectaculoasă, fie el mai discret sau mai accentuat.

Cea mai importantă zi din viaţa unei femei, ziua nunţii, trebuie să fie perfectă. Iar drumul către altar reprezintă, de fapt, proba „de catwalk” a fiecărei mirese. Pentru aceasta, trebuie să ai un look fabulos.

Make-up artistul Antonia Lestyan susţine că machiajul nu trebuie să reprezinte o schimbare, să aducă în faţa oamenilor o altă persoană, ci, dimpotrivă, trebuie să pună în evidenţă cele mai frumoase trăsături, trebuie să te facă mireasa să se simă specială. Cu alte cuvinte, trebuie sa fii cea mai bună versiune, astfel că specialistul vine cu trei propuneri.

Smokey eyes

“Acest tip de machiaj nu părăseşte scena nici anul acesta, chiar dacă vorbim despre mirese. Secretul este reglarea intensităţii culorilor, pentru a nu avea un aspect ţipător, exagerat. În acest caz, buzele vor avea o culoare naturală”, explică Antonia Lestyan.

Natural 

“Ideea de „no make-up” make-up a prins foarte mult avânt, fie că vorbim de editoriale sau prezentări de modă şi iată că o regăsim şi în cazul mireselor. Pentru un astfel de aspect natural, texturile trebuie sa fie lejere, iar scopul este să oferim pielii strălucirea naturală şi nu un aspect perfect mat, artificial. Obrajii sunt accentuaţi în nuanţe piersicii sau chiar uşor bronzante pentru că vine vara. Ochii sunt puţin conturaţi, iar buzele au şi ele o culoare fresh, de exemplu roz sau  coral”, susţine specialistul.

image

Look vintage

“Este un tip de machiaj foarte întâlnit în cazul mireselor. Ochii nu foarte intens coloraţi, linia de tuş şi rujul roşu pot fi o alegere inspirată, mai ales în cazul persoanelor cu o piele mai albă. Nu uitaţi de blush pentru a da viaţă tenului prin culoare”, precizează make-up artistul Antonia Lestyan.

Vă mai recomandăm:

Cum să prepari cea mai cremoasă îngheţată de casă cu două ingrediente 100% naturale

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite