FOTO Tânăra care a reuşit, timp de un an, să facă zilnic o oră de voluntariat

FOTO Tânăra care a reuşit, timp de un an, să
facă zilnic o oră de voluntariat

Georgeta Finna a câştigat titlul de Voluntarul Anului 2012

Asociaţia Caritas Eparhial este a doua casă pentru Georgeta Finna, adolescenta din Oradea care a reuşit să obţină titlul de Voluntarul Anului 2012. Şi-a dedicat timpul copiilor şi oamenilor săraci, luptând pentru a le aduce un zâmbet.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Geta este voluntar din mai 2009 şi a dedicat peste 380 de ore acestei activităţi”, a spus coordonatorul Bianca Gheţe

 Geta a distribuit mese calde, a împărţit haine, a participat la colecte de alimente şi de fonduri şi s-a preocupat de copiii bolnavi.

Deghizată în clovn, merge, în fiecare săptămână la Spitalul Gavril Curteanu şi înveseleşte copiii cu baloane, glume sau o vorbă bună.

Colegii o descriu ca fiind voluntarul se implică fără să aştepte să fie solicitat.
Cu toate că a primit o distincţie importantă, Geta  rămâne o persoană modestă. „Mă bucur mult că munca mea este de ajutor. Cea mai mare răsplată este mulţumirea din privirea şi zâmbetele beneficiarilor beneficiarilor”, a spus tânăra.

La vârsta de 13 ani a avut prima chemare spre volunatriat. Îşi dorea cu ardorea să poată veni în folosul celor care au nevoie. Întâmplarea a făcut ca într-o zi să vadă afişul Asociaţiei Caritas Eparhial care căuta voluntari. Atât i-a trebuit Getei, astfel că peste câteva zile s-a putut mândri cu faptul că a ajuns voluntar.

Cum este o fire ambiţioasă, la începutu anului 2012 dorinţa ei a fost să nu lase să treacă o zi fără o oră de voluntariat, astfel încât la finele anului să se poată mândri cu 365 de ore de ajutor în folosul semenilor. A reuşit mai mult decât şi-a propus. A reuşit 381 de ore de voluntariat în 365 de zile.

A fost nominalizată la mai multe categorii, şi s-a ales cu premiul cel mare. Când PS Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea i-a strigat numele Geta a fost luată prin surprindere.

„Voluntariatul m-a învăţat ce înseamnă aprecierea.  Apreciez ultima firimitură de pâine, pentru că sunt oameni care ar da orice să poată mânca o felie pe zi”, a mai spus Geta.

Atunci când nu face voluntariat, orădeanca Geta Finna este la unul din cele două jobb-uri -la o librărie unde vinde cărţi, sau la trupa de teatru. Visul ei este să devină actriţă. A dat admitere la Bucureşti, dar a fost respinsă, aşa că s-a îndreptat spre şcoala post-liceală de asistente medicale. Nu s-a descurajat şi este hotărâtă să mai încerce la actorie până va reuşi.

Geta Finna, voluntarul anului 2012

Imagini din aceeasi galerie
  • Geta Finna, voluntarul anului 2012
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările