STENOGRAME Sistemul şpăgilor-cadou la Casa de Pensii Bihor. Cât primea şefu' mită de la medici de Paşti, de Crăciun şi la ziua de naştere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medicii Serviciului de Expertiză Medicală a Capacităţii de Muncă Bihor au câştigat averi impresionante din pensionările ilegale pe caz de boală. Circuitul corupt a fost descoperit în 2015, iar dovezile anchetatorilor arată că Leontin Ţîrle, directorul Casei de Pensii Bihor, era mână-n mână cu medicii şpăgari, cei care l-au şi denunţat.

Sume fabuloase de bani au găsit poliţiştii din Bihor în urma percheziţiilor efectuate atât la cabinetele medicilor, cât şi la locuinţele lor ori în autoturismele pe care le deţin. Anchetatorii au stabilit că medicii vizaţi au luat mită, în doar două săptămâni, de la 733 de persoane. La locuinţa uneia dintre doctoriţe au fost găsiţi 1,2 milioane de lei. La alt doctor acasă anchetatorii au descoperit o geantă cu bani, iar într-un cont au fost descoperiţi 500.000 de lei, în timp ce o altă doctoriţă îşi ţinea banii în maşina de spălat.

Şpagă între 100 şi 400 de euro

Preţurile pentru pensionarii falşi variau între 100 şi 400 de lei pentru revizuirea anuală a dosarului şi între 200 şi 400 de euro pentru prima decizie de pensionare. 30% din fiecare sumă ar fi revenit asistentei, restul ar fi fost împărţită între cei cinci medici din comisia de pensionare. S-au adunat astfel sume uriaşe, pentru că în Bihor sunt 38.000 de persoane care primesc pensie pe caz de boală. În fiecare lună apăreau 130 de noi cazuri, iar 1.000 dintre beneficiari vin lunar pentru revizuirea dosarului.

Leontin Ţîrle ocupă postul de director executiv al Casei Judeţene de Pensii Bihor din 10 Mai 2011, fiind considerat un şef bun de către angajaţi, aşa cum reiese chiar din rechizitoriul întocmit de către procurorii DNA Oradea. La începutul lunii iunie, a fost reţinut de procurorii DNA Oradea, arestat pentru 30 de zile, dar lăsat în arest la domiciliu de la sfârşitul săptămânii trecute. În acest timp, procurorii DNA Oradea l-au trimis în judecată fiind acuzat de luare de mită.

image

Poliţiştii au găsit valize cu bani la medicii şpăgari

La muncă în concediu

Rechizitoriul anchetatorilor scoate la iveală funcţionalitatea unui sistem corupt bine pus la punct. Zicala “Banul, ochiul dracului” se adevereşte perfect în cazul medicilor Serviciului de Expertiză Medicală a Capacităţii de Muncă Bihor, care, cu consimţământul tacit al lui Ţîrle, au plecat în concedii chiar la locul de muncă.  Leontin Ţîrle primea sute de euro, cu diferite ocazii, de la medici, în schimbul banilor tăcerea directorului fiind de aur.  

În perioada 2011-2015, directorul executiv al Casei Judeţene de Pensii Bihor, nu a dispus măsurile necesare eliminării deficienţelor constatate în urma controalelor efectuate în anii 2010, 2011, 2013. Este vorba despre deficienţe referitoare la  activitatea de expertiză medicală  şi nu a urmărit periodic îndeplinirea atribuţiilor de serviciu de către angajaţii Serviciului de Expertiză Medicală a Capacităţii de Muncă.

Astfel, din confruntarea situaţiei concediilor de odihnă efectuate de medicii experţi ai asigurărilor medicale în perioada 2011-2015 cu datele existente în Registrul unic de activitate  s-au constatat în total 8.863 de expertize medicale efectuate de medicii experţi pe durata în care aceştia efectuau concedii de odihnă. În cazul tuturor cabinetelor de expertiză medicală s-au constatat cazuri în care arondarea teritorială a populaţiei nu a fost respectată, între programul de lucru al instituţiei, aşa cum este stabilit prin Regulamentul intern al Casei Judeţene de Pensii Bihor.

“Prin actul de control s-a mai arătat că deficienţe similare celor constatate la data acestui  control,  cu privire la arondarea teritorială a populaţiei, la erorile din  evidenţele cabinetelor, au fost sesizate  şi consemnate în Procesele-verbale de control încheiate  de funcţionari din cadrul Serviciului Control Prestaţii al CNPP în anii 2010, 2011, 2013 (respectiv procesele-verbale nr. 1402/09.11.2010, 421/16.04.2011, 1361/02.08.2013), însă măsurile de remediere dispuse prin aceste acte de control  nu au fost aduse la îndeplinire de persoanele desemnate, iar răspunderea pentru  neîndeplinirea măsurilor dispuse s-a stabilit în sarcina angajaţilor Serviciului de Expertiză Medicală a Capacităţii de Muncă şi a directorului executiv al Casei Judeţene de Pensii Bihor”, se arată în rechizitoriul întocmit de către procurorii DNA Oradea.

În perioada 2014-2015, Ţîrle  a primit 8.400 Euro de la medicii Grigorescu Anca Domnica, Cun Emilia Mariana, Guţ Ana şi Pleşa Ovidiu,  în incinta Casei Judeţene de Pensii Bihor , respectiv în biroul lui şi ulterior  în cabinetul medicului Sălăjan Vasile.

În calitate de director executiv al Casei Judeţene de Pensii Bihor, Ţîrle a primit în doar două săptămâni, de la medicul Sălăjan Vasile, şeful Serviciului de Expertiză Medicală Bihor 5.423 lei, pentru a nu pune în aplicare dispoziţiile  Casei Naţionale de Pensii Publice- Institutul de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă, aprobate de preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice conform cărora începând cu data de 01.01.2013, încadrarea în grade de invaliditate  urma să se facă fără avizul medicului şef al Serviciului de Expertiză Medicală a Capacităţii de Muncă.

Acordul medicilor

“Scopul remiterii  sumelor de bani  către Ţîrle Leontin a fost unul particular şi anume, acela de a-l recompensa pe Ţîrle Leontin pentru că, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu, nu a pus în aplicare o dispoziţie aprobată de preşedintele Casei Naţionale de Pensii şi i-a permis lui Sălăjan Vasile, în calitate de medic-şef al Serviciului de Expertiză Medicală a Capacităţii de Muncă,  să avizeze cazurile noi pentru încadrarea în grad de invaliditate, în condiţiile în care încadrarea în grade de invaliditate trebuia să se facă la nivelul fiecărui cabinet medical, de către medicii specialişti. În această manieră lui Sălăjan Vasile  i  s-a creat  posibilitatea de a obţine sume de bani într-un cuantum mai ridicat şi mai multe foloase materiale, sumele de bani primite de acesta în legătură cu avizarea cazurilor noi fiind mai mari decât cele primite în situaţia revizuirilor”, se arată în rechizitoriul procurorilor DNA Oradea.

Între cei cinci medici denunţători exista  un acord cu privire la cuantumul sumelor de bani remise, ocaziile cu care se remiteau sumele de bani, modalitatea în care îl abordau, locaţia remiterii, sau dialogul sumar purtat de martori cu Ţîrle cu ocazia remiterii.

Totodată, din înregistrările audio-video ambientale efectuate în cabinetele medicilor Cun Emilia, Guţ Ana, Sălăjan Vasile, rezultă că, în data de 15.06.2015, ziua de naştere a lui Ţîrle, dr. Cun Emilia i-a remis directorului un plic 300 Euro, iar Guţ Ana două plicuri, fiecare conţinând câte 300 Euro (un plic din partea ei, un plic din partea medicului Dumitrescu Georgiana). “Cadoul” a fost livrat în cabinetul medicului Sălăjan Vasile.

image

Medicii veneau la muncă şi în concediu

Potrivit declaraţiei dată de dr. Cun, în cadrul Casei Judeţene de Pensii Bihor s-a format un obicei care consta în aceea că medicii specialişti din cadrul Serviciului de Expertiză a Capacităţii de Muncă îi remiteau sume de bani lui Ţîrle de Paşti, de Crăciun şi ziua de naştere a acestuia.

Doctoriţa Cun i-a dat lui Ţîrle banii astfel: cu ocazia sărbătorilor de Paşti în anul 2014 -700 euro, cu ocazia zilei sale de naştere- 500 Euro, cu ocazia sărbătorilor de Crăciun- 700 Euro, cu ocazia sărbătorilor de Paşti-700 Euro, cu ocazia zilei  de naştere-300 Euro.La fel procedau şi ceilalţi medici.

Plicuri albe pătate

Dacă la început banii erau primiţi în biroul lui Ţîrle, el le-a transmis medicilor, prin intermediul doctorului Sălăjan să nu mai meargă în biroul lui, deoarece va veni el la Sălăjan în birou. La rândul lui, Sălăjan  îi anunţa pe medici prin intermediul lui doctoriţei Guţ când directorul ajungea la el în birou.Medicii denunţărori susţin că Ţîrle a primit întotdeauna sumele de bani şi nu a întrebat niciodată ce reprezintă.

Remiterea banilor se făcea foarte simplu. Sălăjan stabilea întâlnirea cu Ţîrle, după care le transmitea celorlalţi medici cele convenite, prin intermediul lui Guţ Ana. Sălăjan  îl suna pe director şi îi spunea că medicii au ajuns la el în birou şi îl aşteaptă, moment în care Ţîrle venea şi primea de la medici plicurile cu sumele de bani.

Ţîrle Leontin: Da, domn profesor!

Sălăjan Vasile: Da domnu director, dumneavoastră plecaţi aşa şi nu spuneţi nimica?

Ţîrle Leontin: Păi, v-am transmis, aşa…

Sălăjan Vasile: Ai transmis aşa, da tot mă uitam aşa, zic uită-te te văd pe… ăsta .. când mă uit pe geam, poc! Maşina plecată!

Sălăjan Vasile: Da unde ai plecat, la Bucureşti?

Ţîrle Leontin: La Bucureşti.

Sălăjan Vasile: Şi cât stai?

Ţîrle Leontin: Păi, săptămâna asta viu, pă sâmbătă.

image

Dr. Sălăjan îi dădea aproape zilnic bani lui Tîrle

Chiar dacă sumele de bani erau modice, în comparaţie cu cât “câştigau” medicii, acestora nu le făcea o plăcere să-i dea şi şefului cotă parte, lucru ce reiese din înregistrările anchetatorilor.

Guţ Ana : Nu ştiu. Emilia s-o supărat atunci pe mine... nu ştiu [neinteligibil]… 300 de euro în general.

Pelle Johannes Ladislaus: Cât?

Guţ Ana : Ea o vrut numa 250 (n.n. 250 euro) şi io...am zis că mi-e ruşine.

Pelle Johannes Ladislaus: Şi aia îi mult… pe cabinet.

Guţ Ana: Pe doctor.... Numa doctoru dă... Dai şi tu? Tu... dai şi tu?

Pelle Johannes Ladislaus [neinteligibil]

Guţ Ana : Hî?

Pelle Johannes Ladislaus: La noi aşa este. Dacă nici nu primesc mai şi dau.

Guţ Ana: Noi numa la şefu (n.n. doctorul Sălăjan Vasile) ... dă şi asistenţii … când dăm la şefu ... în rest când dăm noi de Crăciun, de Paşti la...la director (n.n. Ţîrle Leontin) dăm numai noi.. Da ce-am făcut cu banii n-aduc fericirea...?

Pelle Johannes Ladislaus: Da nici fără ei nu-i bine...

Bani din teritoriu

Nu doar medicii din Oradea îi dădeau bani lui Ţîrle. La fel procedau şi cei din teritoriu, iar un exemplu este dr. Szatmary Bujor, de la Beiuş, care că i-a dat directorului echivalentul în lei a sumei de 300 euro cu ocazia zilei acestuia de naştere din 15.06.2014 şi a echivalentului în lei a sumei de 200 euro cu ocazia Sărbătorilor de Crăciun, în anul 2014.

Anul trecut, pe 15 iunie, de ziua lui Tîrle, întâlnirea cu medicii a avut loc de dimineaţă, imediat după ora 10.0, când directorul   a intrat în camera unde îşi desfăşura activitatea dr. Sălăjan.

Medicii Guţ Ana, Cun Emilia şi Sălăjan Vasile l-au pupat pe Ţîrle  şi i-au urat „La Mulţi Ani!”.   Doctoriţa Cun i-a remis un plic de culoare albă, urându-i „La Mulţi Ani!”, iar Guţ Ana a scos cele două plicuri din buzunarul drept al halatului şi i le-a dat directorului spunându-i „Aicea-s io şi Giorgi. Şi Giorgi… Şi Giorgiana”.

Ţîrle  a primit plicurile şi le-a spus celor trei că îi aşteaptă la ora 12.00 să îi servească cu  mâncare şi băutură cu ocazia zilei de naştere, din meniu făcând parte şi pizza de la Pleşa Ovidiu.

Doctorul Ovidiu Pleşa (foto sus) i-a dat zeci de pizza şi whisky

image

Din declaraţiile date de dr. Ovidiu Pleşa, trimis şi el în judectă de către procurorii DNA Oradea, reiese că la una din şedinţele la care a participat şi Ţîrle, dr.Sălăjan le-a recomandat colegilor săi medici, prezenţi la şedinţă, să îşi desfăşoare activitatea cât mai rapid pentru a nu se forma cozi la cabinetele medicale şi pentru ca astfel pacienţii să nu apuce să discute între ei legat de sumele de bani pe care aceştia le remiteau medicilor.

Vă mai recomandăm:

Cum acţiona reţeaua medicilor din Bihor care au bătut recordul la şpăgi: valize de bani, în toate valutele, zeci de case, averi care i-au şocat şi pe anchetatori

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite