Senatorul Gavrilă Ghilea: „Zilele Guvernului Ponta la Palatul Victoria se numără deja cu două cifre“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zilele Guvernului Ponta la Palatul Victoria sunt numărate este de părere senatorul bihorean Gavrilă Ghilea, care susţine că există posibilitatea introducerii unei moţiuni de cenzură după vacanţa parlamentară.

“Există voinţă politică pentru depunerea şi susţinerea unei moţiuni de cenzură după vacanţa parlamentară şi cred că, din acest punct de vedere, zilele Guvernului Ponta la Palatul Victoria se numără deja cu două cifre. Păstrarea lui Victor Ponta în funcţia de premier este o greşeală. Sunt sigur că se va forma o altă majoritate în jurul PNL”, a afirmat copreşedintele PNL Bihor

Acesta a mai precizat că a adresat 118 întrebări şi interpelări unor reprezentanţi ai unor instituţii publice, membrilor guvernului şi primului ministru, însă doar la o mică parte din acestea a primit un răspuns în termenul legal de 15 zile. 

Totodată, Gavrilă Ghilea a menţionat că Guvernul iniţiază în continuare peste 75% din actele normative (în timp ce parlamentarii doar 25%), iar 95% din iniţiativele legislative ale parlamentarilor ajung în comisii cu avizul negativ al Guvernului, însuşit de comisii în proporţie de 100%. 

Senatorul şi-a exprimat speranţa că, după coagularea unei noi majorităţi parlamentare, traseul iniţiativelor şi propunerilor legislative să fie favorabil promovării şi susţinerii acestora

Mai puteti citi:

Ponta: Unul dintre subiectele discutate cu preşedintele Iohannis a fost legat de Republica Moldova. Discuţiile apărute pe surse sunt invenţii

UPDATE Preşedintele Iohannis, la prima întâlnire cu premierul. Ponta: Lucrurile intră pe făgaşul normal

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite