Şefii Poliţiei Bihor, trimişi în judecată de procurorii DNA. Judecătorul Ovidiu Galea şi chestorul Liviu Popa, acuzaţi că  au ascuns apartenenţa la masonerie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chestorul Liviu Popa, fostul şef al IPJ Bihor şi alţi patru poliţişti au fost trimişi în judecată de către procurorii DNA Oradea pentru infracţiuni de corupţie. În acelaşi dosar a fost trimis în judecată şi judecătorul Ovidiu Galea, de la Tribunalul Bihor, care este acuzat de fals în declaraţii, pe motiv că, în ultimii opt ani, nu ar fi menţionat în declaraţiile de interese că aparţine unei Loji masonice din România.

Procurorii DNA Oradea au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a lui Liviu Popa,  chestor de poliţie, la data faptelor inspector şef al IPJ Bihor, pentru - luare de mită (3 fapte din care 2 în formă continuată) şi fals în declaraţii în formă continuată.

Remus Indrei, comisar şef de poliţie, la data faptelor şef al Poliţiei Beiuş, a fost deferit justiţiei pentru 5 infracţiuni de luare de mită (din care 4 în formă continuată), Dorin Vesa, comisar şef de poliţie, la data faptelor şef al Secţiei 2 Poliţie Rurală Beiuş, pentru luare de mită (3 fapte) şi instigare la luare de mită în formă continuată, Gheorghe Bat, agent şef principal, la data faptelor şef al Postului de Poliţie Pietroasa, pentru luare de mită (4 fapte din care una în formă continuată), trafic de influenţă (2 fapte), complicitate la luare de mită, dare de mită în formă continuată, Raul Ovidiu Raj Rotar, agent şef principal de poliţie, la data faptelor şef al Postului de Poliţie Cărpinet, pentru  complicitate la luare de mită (2 fapte) şi dare de mită în formă continuată.

Tot sub control judiciar a fost deferită justiţiei Minodora Pătroc, consilier superior în cadrul Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor, în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de luare de mită.

De asemenea, procurorii i-au trimis în judecată, în stare de libertate, pe Nicolae Dan Bodea, la data faptei viceprimar al comunei Remetea, pentru efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia deţinută, Ioan Florian Simea, viceprimar al comunei Roşia, tot pentru operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia şi dare de mită. În plus, în rechizitoriu au apărut şi două nume noi: Eugen Vasile Balint, ginerele lui Remus Indrei, dar şi Ovidiu Galea, judecător la Tribunalul Bihor. Ginerele fostul şef al Poliţiei Beiuş este acuzat de mărturie mincinoasă, iar magistratul de fals în declaraţii în formă continuată.

Activitate infracţională protejată

Potrivit comunicatului transmis de DNA, în perioada 2012 - 2014, Liviu Popa şi Remus Indrei ar fi protejat activitatea infracţională a unei persoane, martor în dosar, şi nu şi-au îndeplinit, potrivit legii, atribuţiile de serviciu ce decurgeau din funcţiile de conducere deţinute.

Concret, arată DNA, cei doi au făcut demersuri astfel încât să fie soluţionate favorabil petiţiile sau reclamaţiile şi dosarele penale înregistrate la Poliţia Beiuş şi la Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Bihor ce vizau presupuse infracţiuni comise de persoana respectivă.

De asemenea, s-au angajat să nu constituie noi dosare penale referitoare la faptele penale comise de către martor şi despre care aceştia ori subordonaţii lor ar fi luat la cunoştinţă în orice mod. “În schimb, chestorul de poliţie Popa Liviu, în calitate de inspector şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor şi comisarul şef Indrei Remus Daniel, în calitate de şef al Poliţiei municipiului Beiuş, au pretins în mod nemijlocit de la persoana respectivă diferite foloase necuvenite, în valoare totală de 11.979 lei Ulterior, cei doi inculpaţi au primit foloase în valoare de 7.979 lei, ce au constat în achiziţionarea de obiecte de mobilier şi prestarea unor servicii/lucrări de renovare la sediul Poliţiei Beiuş”, se arată în comunicatul DNA.

 În vara anului 2012, Liviu Popa ar fi pretins şi primit de la aceeaşi persoană, potrivit unor surse, fostul primar din Beiuş, Adrian Domocoş, diferite foloase necuvenite, constând în prestarea de servicii/lucrări în vederea racordării, în mod provizoriu, la reţeaua de curent electric a locuinţei sale. În cursul lunii iulie 2015, Indrei ar fi pretins, prin intermediul şefului postului de poliţie Cărpinet, Rotar Raul, de la cinci persoane, 2 tone şi 11 mp de piatră ornamentală pentru pavarea curţii de la locuinţa ginerelui său, Eugen Vasile Balint. Audiat de procurori, acesta din urmă ar fi făcut afirmaţii mincinoase în legătură cu neimplicarea socrului său în achiziţionarea bunurilor respective şi în legătură cu achitarea preţului către cei care au furnizat piatra ornamentală.

 Pentru foloasele respective, Indrei şi Rotar nu au luat măsurile prevăzute de lege în ceea ce priveşte activitatea ilicită de exploatare şi comercializare a pietrei ornamentale de către persoanele respective.

Tot Indrei, arată DNA, în cursul anului 2015, având în subordine directă Posturile de Poliţie Cărpinet şi Pietroasa, a pretins, acceptat şi primit diferite foloase necuvenite de la agenţii Rotar Raul Ovidiu Raj şi Bat Gheorghe în legătură cu atribuţiile de serviciu, ce decurgeau din funcţia de conducere deţinută de ofiţer.

 Remiterea foloaselor necuvenite s-ar fi realizat şi în considerarea unor tratamente preferenţiale faţă de cei doi şefi de post.

Foloase necuvenite

Tot DNA arată că, în perioada decembrie 2014 - aprilie 2015, comisarul şef Indrei, având în subordine Postul de Poliţie Pietroasa, ar fi pretins, acceptat şi primit de la administratorul unei societăţi comerciale, atât în mod direct, cât şi prin intermediul agentului şef principal Bat Gheorghe, diferite foloase necuvenite, în schimbul cărora urma să protejeze activitatea infracţională a omului de afaceri. În 2009, Gheorghe Bat, şef al Postului de Poliţie Cărpinet, a pretins şi primit de la mai multe persoane foloase necuvenite (produse electrocasnice, materiale de construcţii etc.).

 În schimbul acestora, şeful de post, prin neîndeplinirea atribuţiunilor de serviciu, a protejat activitatea ilicită a unora dintre acele persoane şi a promis că va interveni în favoarea altora că-i va ajuta să obţină diverse documente (certificat ADR, preschimbarea permisului de conducere). DNA mai precizează că, în perioada 2012-2015, comisarul şef Dorin Vesa, în calitate de şef al Secţiei 2 Poliţie Rurală Beiuş, a pretins şi primit, de la inculpaţii Bodea Nicolae Dan şi Simea Ioan Florian, viceprimari ai comunelor Remetea şi Roşia, mai multe foloase necuvenite în schimbul cărora poliţistul a protejat, în mod continuu, activitatea infracţională a celor doi, care administrau în fapt şi societăţi comerciale.

În ceea ce o priveşte pe Minodora Pătroc, DNA susţine că, în cursul lunii iunie 2015, în calitate de consilier superior în cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bihor - Serviciul Avize, Acorduri, Autorizaţii, a pretins şi primit, prin intermediul agentului şef principal Rotar Raul Ovidiu Raj, de la 4 persoane, cantitatea de 20 - 22 mp de piatră ornamentală pentru pavaj, pe care a folosit-o cu ocazia construirii unei locuinţe personale.

În schimbul foloaselor, inculpata, având atribuţii directe în legătură cu eliberarea avizului şi acordului de mediu, a susţinut demersurile persoanelor respective pentru obţinerea avizului de mediu şi a acordului de mediu, proceduri premergătoare obţinerii autorizaţiei de mediu pentru activitatea de exploatare şi comercializare a pietrei ornamentale.

Judecatorul Ovidiu Galea

Masoni uitaţi

Pe lângă acuzaţiile făcute publice anul trecut de DNA la adresa fostului inspector şef al IPJ Bihor, acum, procurorii îl acuză pe Liviu Popa şi că şi-ar fi reparat maşinile personale gratuit la un service, iar apoi a fost de acord ca firma respectivă să repare maşinile aflate în dotarea IPJ.

 „În perioada martie 2015 - iulie 2016, inculpatul Popa Liviu, în calitate de şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, având calitatea de ordonator de credite, în baza unei înţelegeri tacite şi ilicite dintre acesta şi administratorul unei societăţi comerciale (martor în cauză), a primit diferite foloase necuvenite de la acesta din urmă, constând în reparaţii efectuate la autoturismele ce aparţineau ofiţerului de poliţie, membrilor familiei sale ori unor apropiaţi de-ai săi, în valoare totală de 8.676,4 lei. În schimb, inculpatul a acceptat ca toate reparaţiile mai importante cu privire la autoturismele marcă străină ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor să fie efectuate la service-ul martorului”, se arată în comunicatul DNA.

 În plus, procurorii îl acuză pe chestor, dar şi pe judecătorul Ovidiu Galea, că, în ultimii opt ani nu au menţionat niciodată în declaraţiile de interese faptul că sunt masoni.

 „În perioada 2008 - 2016, inculpaţii Popa Liviu şi Galea Ovidiu Daniel nu au menţionat în declaraţiile de interese calitatea de membri ai unei Loje din România”, precizează DNA. Galea, magistrat în cadrul Tribunalului Bihor a fost trimis în judecată pentru fals în declaraţii în formă continuată. Joi, Consiliul Superior al Magistraturii a decis suspendarea acestuia.

 „În şedinţa din data de 19 ianuarie 2017, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a dispus suspendarea din funcţia de judecător, începând cu această dată, a domnului Galea Ovidiu Daniel, judecător în cadrul Tribunalului Bihor, ca urmare a trimiterii în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni”, a precizat CSM, într-un comunicat.

În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asupra unor bunuri mobile şi imobile ce aparţin inculpaţilor Popa Liviu, Indrei Remus Daniel, Bat Gheorghe, Bodea Nicolae Dan, Vesa Dorin Ioan şi Pătroc Minodora Ioana.
În cauză s-a mai dispus instituirea sechestrului asupra sumei de 2.683 lei, aparţinând lui Simea Ioan Florian, respectiva sumă fiind consemnată la o unitate bancară, pe numele inculpatului.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Oradea, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse.

Oradea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite