Secretele succesului restaurantelor și hotelurilor de top din județul Bihor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hotel Internațional din Băile Felix impresionează prin arhitectura sa
Hotel Internațional din Băile Felix impresionează prin arhitectura sa

Masteranzii de la Ştiinţe Economice au evaluat afacerile de acest tip din judeţul Bihor şi au întocmit un clasament. Clasamentul a fost făcut în urma discuţiilor purtate cu clienţii şi în urma observaţiilor. Au fost evaluate în jur de 100 de unităţi.

Cele mai bune restaurante şi hoteluri din judeţul Bihor au fost cuprinse într-un studiu realizat de masteranzii Facultăţii de Ştiinţe Economice din Oradea. În lucrare au fost cuprinse 34 de unităţi hoteliere şi 50 de restaurante bihorene. Tinerii au analizat calitatea serviciilor, modul de servire şi au stat de vorbă cu clienţii, pentru a vedea cât sunt de mulţumiţi de servicii.

Secretele hotelierilor


Managerii unităţilor aflate în top au dezvăluit câteva dintre secretele lor. „Secretul nostru este arhitectura hotelului, faptul că a fost renovat şi adus la patru stele în 2004 şi faptul că avem cea mai bună bază de tratament din România. Dar foarte importante sunt şi  personalul şi calitatea serviciilor”, a declarat Ioan Serac, directorul SC Turism Felix, administratorului Hotelului Internaţional.

„Ne-am străduit să dăruim tot ce avem mai bun atât oaspeţilor, cât şi celor care au ales să lucreze alături de noi. Ştim că oamenii extraordinari formează o echipă de excepţie, de aceea ne-am înconjurat de cei mai buni. Am învăţat să oferim cele mai bune servicii clientului pentru că el este atuul nostru cel mai de preţ. Pasiunea a fost, este şi va fi cheia succesului pentru noi”, a spus Andrei Pop, directorul Hotelului Continental.

În privinţa restaurantelor, cei de la Corsarul cred că secretul constă în faptul că proprietarul se implică direct în activitatea localulului, el fiind cel care găteşte. „Cred că în primul rând atenţia la detalii este importantă, să asiguri un standard înalt pentru clienţi, servicii de calitate, să aduci ceva nou tot timpul. La restaurant este important să ai diversitate în meniuri şi porţii mari, asta fiind de fapt şi cartea noastră de vizită. Clienţii care vin la hotel caută curăţenie, linişte şi confort”, a declarat Victoria Radu, asistent manager la Scorilo.

Cele mai bine cotate afaceri


În urma acestei evaluări, cele mai bune hoteluri sunt Hotel Internaţional şi Hotel Ramada (locul I), Hotel Continental şi Hotel Scorilo (locul II) şi Hotel Silver (locul III). În topul restaurantelor, Corsarul şi Hanul Pescarilor sunt pe locul I, restaurantul Leonesse este pe locul II şi Scorilo pe locul III. Acesta din urmă se află în top şi la restaurant şi la hoteluri.

Oradea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite