Se redeschide Ştrandul Ioşia, dar cu tarife mai mari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tarife mai mari la Ştrandul Ioşia Foto Adevarul
Tarife mai mari la Ştrandul Ioşia Foto Adevarul

Bucurie în rândul orădenilor. Ştrandul Ioşia se va redeschide mâine dimineaţă, după mai multe săptămâni în care a fost închis pentru reparaţii.

După mai multe săptămâni în care a fost închis, ştrandul din Ioşia se redeschide. Preţurile biletelor şi abonamentelor au suferit unele modificări. Astfel, preţul unui bilet pentru adulţi va fi 10 lei, iar pentru elevi şi studenţi de la cursurile de zi 5 lei, un abonament lunar pentru adulţi este de 90 de lei, iar un abonament pentru elevi şi studenţi cu cursurile la zi 45 lei.


Programul de funcţionare al ştrandului va fi între orele 8:00 - 16:00, de marţi până duminică, luni ştrandul va fi închis. Se menţin gratuităţile pentru pensionari, deportaţi, victime ale oprimării comuniste, persoane cu dizabilităţi, membri ai societăţii „Umbrela" a persoanelor cu handicap, asociate regional - Bihor (SUBHAR), cu domiciliul în municipiul Oradea. Accesul gratuit al acestor va fi permis de marţi până vineri inclusiv.

Oradea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite