Scandal imens la un aeroport românesc: singurul candidat pentru şefia instituţiei, o „contabilă de şcoală“. „Mă mir că nu le crapă obrazul de ruşine“

Scandal imens la un aeroport românesc: singurul candidat pentru şefia instituţiei, o „contabilă de şcoală“. „Mă mir că nu le crapă obrazul de ruşine“

Singurul candidat la şefia Aeroportului Oradea e o contabilă de şcoală, Cristina Antik (sus) soţie de judecător. Fostul comandant al Aeroportului, Gheorghe Pasc, susţine că "e trânteală".

Concursul pentru postul de manager al Aerportului Oradea a declanşat un scandal de proportii, cu reacţii vehemente din partea fostului director şi a primarului din Oradea, Ilie Bolojan, după ce s-a aflat că singurul candidat rămas în cursă, Cristina Antik, nu are nicio experienţă în domeniu, fiind o contabilă de şcoală.

Ştiri pe aceeaşi temă

Funcţia de director general al aeroportului a rămas vacantă în 2 septembrie, după ce Gheorghe Paşc, care conducea instituţia încă din anii ’90, şi-a depus mandatul, fără să explice, public, motivul. Pentru ocuparea funcţiei, Consiliul judeţean Bihor a anunţat organizarea unui concurs internaţional, la care, însă, singurul dosar acceptat a fost cel depus de fosta contabilă a aeroportului, Cristina Antik, soţia judecătorului Levente Antik, de la Curtea de Apel Oradea, şi, totodată, membră în Consiliul de Administraţie al Aeroportului, din partea de UDMR.
 
Alte două dosare depuse au fost eliminate, iar potrivit calendarului concursului, Antik are la dispoziţie 15 zile pentru a înainta aşa-numita declaraţie de intenţie, iar apoi va susţine un interviu. Ea va fi evaluată inclusiv de un profesor al Universităţii Politehnice din Bucureşti, Sorin Eugen Zaharia, despre care aceeaşi sursă scrie că este "singurul cadru universitar care predă disciplina Management aeroportuar".
 
De meserie contabilă, Cristina Antik nu are nicio experienţă în managementul aeroportuar, având studii superioare economice şi juridice şi experienţă de contabil-şef la Palatul Copiilor, Colegiul Naţional Iosif Vulcan şi la Şcoala Gimnazială Szacsvay Imre.

„Mă mir că nu le crapă obrazul“

 
 Situaţia l-a revoltat pe primarul municipiului, Ilie Bolojan, care a criticat şi în trecut, în termeni duri, faptul că Aeroportul Oradea se află într-o situaţie dezastruoasă, pierzând, într-un singur an, toate cursele externe. 
 
"În calitate de primar al municipiului Oradea, cer conducerii Consiliului Judeţean să anuleze acest concurs, pentru că, dacă o să mai facă şi un contract beton unui asemenea om "competent", care nu-şi cunoaşte posibilităţile, o să păţim cum am păţit anul acesta cu Consiliul de Administraţie: deşi au pierdut toate zborurile, membrii CA au luat toate bonusurile. Adică nu va mai putea fi demis", explică primarul municipiului. 
 
Primarul a numit-o pe Cristina Antik "o contabilă de şcoală", care nu are legătură cu domeniul, a apreciat că "domnul Pasc (fostul manager – n.r.) este incomparabil mai bun, oricât am fi de critici, asta se vede de la o poştă" şi a criticat faptul că reprezentanţii CJ nu caută specialişti veritabili.
 
"Dacă până acum i-am bănuit de lipsă de competenţă, acum pare că duce a premeditare. Mă mir că nu le crapă obrazul de ruşine domnilor Pasztor şi Mang pentru ce se întâmplă la Aeroport. Eu aş intra în pământ de ruşine. Ce fac acolo este o chestiune de iresponsabilitate. Le cer să intre în parteneriat cu Primăria şi să anuleze acest concurs, pentru că situaţia este gravă", a spus Ilie Bolojan.


Concurs cu dedicaţie


La rândul său, fostul director Gheorghe Pasc a dezvăluit că a renunţat la funcţie deoarece preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Pásztor Sándor, i-a interzis să negocieze cu operatori aerieni low cost pentru reînfiinţarea unor curse externe pe Aeroportul din Oradea, dorind izolarea oraşului.
 
Pasc a spus că, încă din luna iulie, în aceeaşi zi în care a anunţat că îşi "depune mandatul", Cristina Antik, membră în Consiliul de Administraţie "a mers prin birouri şi le-a spus oamenilor că va fi noua directoare", dar şi faptul că majoritatea criteriilor impuse pentru candidaţi nu au nicio legătură cu calitatea de manager, motiv pentru care i-au şi ţinut deoparte pe adevăraţii specialişti. "să construiască un terminal nou, să achiziţioneze o freză nouă pentru deszăpezirea pistei... Deja există toate acestea", a spus Pasc, cu referire la "condiţiile" fixate pentru concurs.
 
Fostul manager al Aeroportului Oradea Gheorghe Pasc a dezvăluit şi motivele care l-au făcut să-şi depună mandatul, susţinând că preşedintele CJ Bihor i-a interzis să mai poarte negocieri cu operatori aerieni care să vină la Oradea, lămurindu-se astfel că se intenţionează izolarea Aeroportului.


„Se vrea izolarea“

 
Gheorghe Pasc a spus că, în luna iunie, când a răspuns la o interpelare a liderului grupului liberal, Ionel Avrigeanu, spunând că "suntem în faza finală de discuţii cu 4 companii aeriene" pentru reluarea zborurilor internaţionale, la finele şedinţei a fost chemat la prezidiu de către şefii CJ şi mustrat pentru aceste declaraţii.
 
"Am fost chemat la preşedinte şi a venit de la el o reacţie pe care nu am înţeles-o. Mi-a spus: «cât timp sunt preşedinte, vă interzic să mai discutaţi cu vreo companie aeriană». Am întrebat de ce şi le-am spus că orice dispoziţie se dă în scris. Mi-a spus: «vă interzic să discutaţi cu Wizzair sau Ryanair, puteţi să discutaţi eventual cu Tarom sau cu alte companii». În condiţiile acestea, le-am zis, eu nu pot să îmi îndeplinesc mandatul, îl depun şi plec de la aeroport", a spus Pasc, explicând că dorinţa acestora a fost de a izola Aeroportul Oradea, nu de a-l dezvolta, sprijinind astfel concurenţa.
 
"Nu a fost o demisie, ci o depunere a mandatului. Am renunţat la mandat pentru că nu mă lăsau să îmi îndeplinesc atribuţiunile. Abia acum îmi dau seama că este ceea ce apare în presă: trebuie ca Oradea să nu mai aibă zboruri, din moment ce mi se interzice să vorbesc cu companiile aeriene", a declarat Pasc.
 

De cealaltă parte, reprezentanţii Consiliului Judeţean Bihor susţin că specialiştii din străinătate nu se înghesuie la concursul pentru şefia Aeroportului Oradea fiindcă salariile sunt mult prea mici. "La Munchen, Viena, un comandant de aeroport câştigă 150.000 de euro într-un an. Eu nu am cum să ofer un astfel de venit. Noi am mediatizat concursul pentru post, totul este transparent", a declarat preşedintele CJ Bihor, Pasztor Sandor, respingând celelalte acuze aduse de fostul director al Aeroportului şi primarul Ilie Bolojan. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: