Reprezentanții caselor de schimb valutar au cerut astăzi să fie eliberați din arest

Avocații bucureșteanului Alexandru Podgoreanu și ai lui Cozmin Dragoș, administratorul, respectiv casierul șef al caselor de schimb valutar Salarex, au făcut recurs împotriva măsurii arestării preventive luate de Tribunalul Bihor. Cei doi au fost arestați ieri la cererea procurorilor DIICOT, pentru că ar fi înșelat peste două sute de orădeni.

Recursul s-a judecat în această dimineață la Curtea de Apel Oradea. Alexandru Podgoreanu a cerut  magistraților să fie eliberat din arest și a declarat că este nevinovat. "Îmi mențin declarația dată la Tribunalul Bihor. Nu sunt vinovat, am acționat conform legilor în vigoare", a declarat Pogdoreanu în fața instanței orădene. Acesta spune că s-a consultat de mai multe ori cu Oficiul pentru Protecția Consumatorilor în ceea ce privește activitatea caselor de schimb valutar. "Nu am făcut de capul meu, nu am vrut să inducem clienții în eroare", a adăugat adminstratorul caselor de schimb valutar.

Avocatul acestuia, Marius Ioan Floare, a cerut instanței eliberarea din arest și eventual punerea interdicției de a nu părăsi țara pe perioada judecării cauzei. "Nu are alte antecedente penale și are doi copii minori în întreținere", a declarat avocatul Marius Ioan Floare. Cozmin Dragoș Ionești, casier șef la casele de schimb valutar deținute de Podgoreanu, a spus în această dimineață că nu are de ce să se considere vinovat. "Am lucrat ca și casier la o firmă și atât", a declarat Cozmin Dragoș Ionești.

Pe de altă parte, reprezentantul DIICOT a solicitat instanței orădene să respingă cererile formulate de avocații celor doi și să mențină măsura arestării preventive. El a subliniat că pericolul social al faptei este unul foarte mare, având în vedere numărul mare al păgubiților.

Citește mai multe despre acest caz mâine în Adevărul de Seară.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările