VIDEO Reacţia secretarului general al PNL după rezultatul dezamăgitor obţinut de Cătălin Predoiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ilie Bolojan, secretarul general al PNL
Ilie Bolojan, secretarul general al PNL

Rezultatele dezastruoase obţinute de Cătălin Predoiu la Bucureşti sunt un duş rece pentru PNL, este de părere Ilie Bolojan, secretarul general al partidului.

“Este cât se poate de clar că rezultatul pe Bucureşti este un duş rece pentru noi. În cursul săptămânii viitoare, miercuri, este programat BPN-ul. Se va face o analiză a rezultatelor acestor alegeri şi, probabil, vom trage nişte concluzii. În mod clar, rezultatele pe Bucureşti , dacă vor fi confirmate de realitate, trebuie să ducă la adoptarea unor măsuri care să ducă la creşterea performanţelor organizaţiei din Bucureşti”, a declarat Ilie Bolojan.

Chiar dacă în ultima lună a fost ocupat cu alegerile locale, Bolojan fiind candidatul PNL la fotoliul de primar al oraşului Oradea, acesta susţine că sunt mai multe cauze care au dus la obţinerea acestui rezultat dezastruos de către liberalul Cătălin Predoiu.

“Sunt două-trei lucruri pe care le putem sublinia: prezenţa scăzută la vot pe urban, dar şi campania derulată în lipsa banerelor şi a celorlalte mijloace de propagandă electorală, folosite până acum. Pe de altă parte, datorită faptului că populaţia nu are încredere în lumea politică, datorită aspectelor de natură penală înregistrate la mulţi dintre politicieni în aceşti ani s-a manifestat printr-o prezenţă scăzută la vot. Este evident că schimbarea de candidaţi a contribuit la acest rezultat”, a mai punctat Bolojan.

Reamintim că  Gabriela Firea a obţinut peste 40% din voturi, Nicuşor Dan a obţinut 29,8% din voturi, Cătălin Predoiu a luat 13,3% din voturi, Robert Turcescu a obţinut 6,1% iar Daniel Barbu a luat 3,9% din voturi. 

Social-democrata Gabriela Firea le-a mulţumit bucureştenilor pentru votul de duminică, ea exprimându-şi satisfacţia că aceştia au votat un om şi un program şi nu împotrivă, declaraţia venind după rezultatele exit pollurilor, care o plasează pe primul loc.

”Îi felicit pe bucureşteni pentru că ei au câştigat în acestă seară”, a declarat Firea duminică seară, alături de preşedintele PSD, Liviu Dragnea, care i-a oferit trei trandafiri roşii după anunţarea estimărilor caselor de sondaje.

Ea s-a declarat satisfăcută că locuitorii din Bucureşti ”au votat un om şi un program, nu au mai votat împotrivă”.

”Îi asigur că vor fi primarul lor şi îi voi reprezenta cu cinste”, a promis viitorul edil.

Ea a anunţat cu acestă ocazie una dintre priorităţile ca primar – crearea de locuri de muncă pentru tineri, spunând că şi primarul general se poate implica în rezolvarea acestei probleme. Prima măsură în acest sens va fi crearea unui departament pentru investitori români, europeni şi americani, a precizat Firea, adăugând că aceştia se pot implica în proiecte de infrastructură.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite