Puterea lumânării de la Înviere. Când se aprinde şi la ce ne ajută - explicaţiile preoţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lumanarea de la Inviere are puteri deosebite Foto-Arhiva
Lumanarea de la Inviere are puteri deosebite Foto-Arhiva

Lumânarea este simbolul învierii, al biruinţei vieţii asupra morţii. În noaptea Învierii, credincioşii poartă în mână o lumânare ce a fost aprinsă de la preot, de pe masa Sfântului Altar.

Odată stinse toate sursele de lumină din Biserică, Lumina de Înviere este aprinsă de preot de pe masa Sfântă, ca mai apoi să ajungă la toţi credincioşii prezenţi la slujbă. Aprinse toate lumănările, credincioşii pornesc să înconjoare biserica, de trei ori, iar la final, după ce preotul ajunge în faţa uşilor împărăteşti şi încep să intre în biserică, lumânările sunt stinse.

La finalul slujbei, credincioşii se întorc cu acasă, în unele părţi chiar cu lumânare aprinsă. Există superstiţia că, dacă lumânarea de la slujba Învierii va rămâne aprinsă tot drumul până acasă, dorinţele purtătorului ei se vor împlini

“Această lumânare reprezintă lespedea care se aprinde la mormânt. Trebuie păstrată cu sfinţenie tot timpul anului şi aprinsă ori de câte ori este nevoie”, ne-a explicat părintele Roman Pintea.

În unele zone, cu lumina Învierii se afumă vitele. În fiecare zonă a ţării există anumite obiceiuri legate de această lumânare. Astfel, în Banat  aceasta se foloseşte şi de către fetele cele mari pentru a fi bine văzute când se duc la jocuri. Când rosteşte preotul întâia oară cuvintele “Hristos a Înviat”, fetele bătrâne care asistă la Înviere şoptesc: “Eu să joc înainte, pentru a mă marita”. Tot atunci, vânătorii zic: “Vânat prind”, iar pescarii: “Peşte prind”, în credinţa populara existând tradiţia că, rostind cuvintele, vor avea în decursul anului spor la vânat şi la pescuit.

Roman Pintea

Pr. Roman Pintea

"Lumina de la Înviere este lumina care coboară de la Dumnezeu şi aduce iertare, împăcare şi răscumpărare. Credincioşii o pot aprinde când au momente grele, când sunt bolnavi, au o urgie, se lovesc sau ca semn de mulţumire. Trebuie să aprindă lumânarea şi să se roage din suflet”, mai spune părintele Roman Pintea.

Lumina pe care o purtăm în mâini este una mântuitoare, întrucât izvorul ei este Trupul jertfit şi înviat al Domnului Hristos. Mesajul ei este pe cât de adânc, pe atât de univoc. Astfel, lumânarea pe care o purtăm aprinsă la Înviere constituie un îndemn la însuşirea roadelor Minunii care a produs-o, nu la exploatarea ei superstiţioasă şi frivolă. Trebuie, aşadar, să ne lăsăm luminaţi lăuntric de ea, rodind la rândul nostru lumină spirituală, prin credinţă şi faptele iubirii creştine.

Va mai recomandam:

Puterile miraculoase ale celor 12 lumânări aprinse la slujba din Joia Mare. „În aceste zile, comunitatea este în doliu“

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite