FOTO Procesiunea Calea Crucii: credincioşii catolici au rememorat patimile Mântuitorului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de credincioşi greco-catolici şi romano-catolici, din Oradea, s-au adunat în parcul Olosig, pentru a reface drumul parcurs de Iisus Cristos pe Muntele Golgotei.

Mănăstirea Franciscană „Adormirea Maicii Domnului” din Oradea organizează, an de an, procesiunea „Calea Crucii”, care are ca scop rememorarea urcării Golgotei de către Mântuitor şi moartea Sa pe cruce. În acest an, personajele au fost interpretate de membri ai Grupului „Allegria” de la mănăstire.

Aproximativ 300 de credincioşi, preoţi, călugări, dar şi seminarişti au participat la eveniment, alături de Preasfinţitul Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea, şi de Preasfinţitul László Böcskei, episcopul romano-catolic de Oradea.

Calea Crucii a cuprins 14 staţiuni, urmărind momentele trăite de Mântuitor după condamnare, începând cu urcarea Golgotei, căderea sub greutatea crucii şi biciurea, şi continuând cu momentele în care a fost ajutat de Simeon să ducă crucea şi cel în care, în ciuda propriei suferinţe, Cristos a mângâiat femeile care plângeau. Ajuns pe Golgota, Isus a fost dezbrăcat şi răstignit, iar după moarte, învelit într-un giulgiu şi înmormântat.

La fiecare dintre cele 14 staţiuni, alaiul de credincioşi s-a oprit pentru a asculta pildele date de Isus prin suferinţa sa, dar şi pentru a se ruga şi a cânta. Rugăciunile au fost spuse atât în română, cât şi în maghiară.

Cele 14 momente au fost prezentate de Ştefana Goţia, membră a Grupului „Allegria”, care a avut rolul de povestitor.

În fruntea procesiunii s-a aflat Darius Şomolan, elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Emanuil Gojdu”, care a purtat, în mod simbolic, pe umeri, o cruce, reiterând întreaga scenă a martiriului lui Isus.

„Ceea ce s-a întâmplat acum 2000 de ani se întâmplă în viaţa fiecăruia dintre noi. Păcatul, suferinţa, încercările sunt o constantă a vieţii noastre”, a spus Preasfinţitul Părinte Virgil în încheierea procesiunii, iar la final, le-a urat credincioşilor să întâmpine Sfintele Paşti cu inima luminată.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite