Premieră în România: primul oraş cu peste 150.000 de locuitori care devine staţiune turistică de interes naţional. Ce avantaje uriaşe atrage titulatura

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oradea are propria staţiune turistică de interes naţional FOTO: colaj Visit Oradea
Oradea are propria staţiune turistică de interes naţional FOTO: colaj Visit Oradea

Oradea a devenit primul oraş românesc cu peste 150.000 de locuitori care are pe teritoriul său şi o staţiune turistică de interes naţional, decizia, luată prin Hotărâre de Guvern, dând posibilitatea municipalităţii dar şi operatorilor economici privaţi să acceseze fonduri europene rezervate exclusiv acestor zone.

Decizia a fost luată la propunerea Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, care a dat curs unei solicitări făcute încă de anul trecut de Primăria Oradea.

Care sunt avantajele? Noul statut îi va permite oraşului să atragă mai uşor investiţii şi fonduri europene pentru dezvoltarea zonei turistice din Centrul Istoric dar şi pe Coridorul Crişului Repede. Această viitoare staţiune acoperă, practic, 25% din teritoriul Oradiei şi este compusă din zona centrală, unde turiştii pot admira clădirile monument, dar şi zone verzi ori obiective cu potenţial turistic. Basilica Romano-Catolică, Gara centrală, Dealul Ciuperca, strada Republicii, zona Universităţii, malurile Crişului din amonte de Podul Mareşal Prezan până în zona podului peste centură, în Rogerius, şi Ştrandul Ioşia vor fi toate pe teritoriul staţiunii.

O primă investiţie în staţiunea Oradea a fost deja anunţată de primar, încă de anul trecut: o parte din Ştrandul Ioşia, pe latura dinspre terenurile de tenis, va fi transformată în aquapark, al doilea din oraş. Noul complex va avea o zonă SPA, piscine pentru adulţi, deci fără tobogane, şi alte facilităţi moderne. 

Totodată, operatorii economici privaţi, cum sunt, de pildă, hotelurile şi pensiunile, vor putea, la rândul lor, să acceseze fonduri europene rezervate exclusiv zonelor turistice pentru construcţii, dotări, modernizări.

În plus, turiştii vor beneficia şi de un alt avantaj, deoarece vor găsi în Oradea servicii de calitate înaltă, întrucât orice unitate de cazare trebuie să fie acreditată, ceea ce înseamnă că îndeplineşte anumite standarde. 

La solicitarea administraţiilor publice locale, joi au mai fost declarate staţiuni turistice de interes naţional localităţile Tăşnad (jud. Satu Mare), Lacu Sărat (jud. Brăila) şi Zona Turistică Borlova – Muntele Mic (Comuna Turnu Ruieni, jud. Caraş-Severin).

De asemene, prin aceeaşi hotărâre de guvern, localităţile Tăuţii Măgherăuş (jud. Maramureş), Vama (jud. Satu Mare), Ocnele Mari (jud. Vâlcea), Peştişani (jud. Gorj), Jucu (jud. Cluj) au fost declarate staţiuni turistice de interes local.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite