Preafericitul Patriarh Daniel a fost întâmpinat la aeroport cu pâine și sare

Preafericitul Patriarh Daniel a sosit aseară la Oradea cu o cursă de pasageri, însoțit de patru clerici. Patriarhul a fost așteptat la aeroport de episcopul Sofronie și de o sută de preoți.

Ştiri pe aceeaşi temă

Interpretele de muzică populară Florica Zaha și Florica Bradu l-au așteptat cu pâine și sare. Aseară, după sosire, Patriarhul Daniel a participat la o slujbă de Te Deum, la Episcopia Oradea.

Dacă membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe care îl însoțesc pe Patriarh sunt cazaţi la Mănăstirea Sfintei Cruci, Preafericitul Daniel va dormi la Episcopie, într-un apartament special.  Sâmbătă dimineață, de la orele 10.00, Patriarhul Daniel va oficia o slujbă de Te Deum, la Catedrala cu Lună din Oradea, iar de la ora 11.30, va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Oradea, ceremonia urmând să aibă loc în Aula Magna a Universităţii.

Duminică dimineață Preafericitul Daniel va săvârși Sfânta Liturghie la Mănăstirea Sfintei Cruci. Tot acolo va lua și masa, pentru pregătirea căreia Maica Stareță Mina a apelat la ajutorul unei firme de catering. „Nu este un meniu extravagant", a spus Leontina Lencar, reprezentanta firmei de catering. Maica Mina a refuzat să ne dezvăluie cu ce vor fi servite înaltele fețe bisericești. „Am apelat la firmă de catering doar pentru o parte a meniului, pe care nu o puteam pregăti noi", a declarat Maica Mina pentru Adevărul de Seară, ediția de Oradea. Nelu Matei, un cunoscut bucătar orădean, a fost însărcinat cu găsirea unui ospătar capabil să-l servească pe Preafericitul Daniel. „A trebuit să caut un ospătar-șef, cu experiență, care să se ocupe numai de Patriarh", a spus Nelu Matei.





Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările