Povestea tânărului care a salvat o casă din cel de-Al Doilea Război Mondial: „Am restaurat-o cu bunicul. A fost greu, dar nu imposibil“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alex, alaturi de bunicul lui
Alex, alaturi de bunicul lui

La 17 ani, bihoreanul Alexandru Răştariu este pasionat de tradiţiile româneşti. Alături de bunicul său, a reuşit să restaureze o casă veche de peste 84 de ani, clădire ce se află în localitatea Poiana de Vascău, la peste 100 de kilometri de Oradea.

În urmă cu câţiva ani, bunicii lui Alex au cumpărat un teren pe care se afla o casă bătrânească ridicată în 1934. Cum era dărăpănată, cu tencuiala căzută, pereţii surpaţi şi acoperişul stând să se dărâme, bunicul avea de gând să o demoleze, însă Alex nu a fost de acord şi timp de trei ani au lucrat la renovarea ei.

"Casa a fost cumpărată de la un fost poliţist, miliţian. Am actele care atestă că a fost construită şi finalizată în 1934. Există şi o asigurare până în 1937. Casa i-a aparţinut tătălui lui Gheorghe Negru – valcasău/şef de echipă în pădure, în Poiana de Vaşcău. A locuit acolo împreună cu fiul său Ghiţă şi soţia Mariţa, decedată în anii ’80. Se pare că această casă a fost refăcută cu ajutorul altei case, mutate. Casa are un beci, două camere, un pod foarte mare. Am restaurat-o cu bunicul, a fost foarte greu, dar nu imposibil. În momentul în care am cumpărat-o era dezolantă: avea acoperişul dărâmat, praf într-o parte, vatra găurită, pereţii surpaţi. Pereţii casei sunt din lemn”, ne-a povestit Alex.

casa restaurata de Alex

Construcţia are o tindă, o cameră mare şi o prispă din lemn. Tavanul îi este făcut din scânduri de brad, aşa cum se obişnuia pe vremuri. A refăcut tencuiala exact aşa cum a fost, cu pământ şi mortar, o vatră din paie şi flori de fân amestecate cu pământ, şi a recondiţionat  câteva piese de mobilier rămase în casă.

"Casa arăta într-o stare deplorabilă, acoperişul era stricat, pereţii erau coşcoviţi, era într-o stare foarte rea. Când am pus pus coamele alea acolo era ora 11 jumătate seara, în decembrie. Am făcut foc în pod ca să nu îngheţe. A trebui refăcută tencuială cu pământ, a trebuit aplicat încă un rând de nuiele pentru stabilizarea rândului al doilea de tencuială, au trebuit schimbate grinzi, bârne. Am recondiţionat casa cu gândul că nu ar mai fi altă casă de acest gen tradiţională, în sat, în curând ", povesteşte Alexandru Răştariu.

casa restaurata de Alex

Elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Avram Iancu” din oraşul Ştei, Alex  îşi dedică tot timpul liber istoriei şi tradiţiilor. Mai exact, culege informaţii despre tehnica militară din cel de-al doilea Război Mondial, ba chiar are uniforma unui soldat român din aceea perioadă.

casa restaurata de Alex

El  vrea să construiască în jurul casei un muzeu tradiţional-militar, în care vizitatorii să aibă acces gratuit. Casa restaurată de el a fost vizitată şi de străini, aduşi de prieteni. Un italian, Marcello Bonfani, a rămas impresionat de ceea ce a văzut.

casa restaurata de Alex

“Alex, 17 ani, l-a convins pe bunicul său să nu dea jos o casă tradiţională din Munţii Bihorului – România şi a ajutat la restaurarea acesteia în conformitate cu tehnicile străvechi. Mi-a arătat-o cu mândrie şi mi-a arătat unul dintre cele două paturi tradiţionale şi o masă, pe care le-a construit cu propriile mâini. Colecţionează costume tradiţionale din zona lui şi le păstrează cu sfinţenie. Pe tot timpul vizitei noastre a continuat să-şi îmbrăţişeze şi să-şi sărute bunicul, făcându-mă să regret încă o dată că nu am copii”, şi-a împărtăşit italianul impresiile cu prietenii săi de pe o reţea de socializare.


 

Oradea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite