PORTRET / Orădeanul Mihai Dascălu este consilierul „naiv” de la Consiliul Județean

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Orădeanul a câştigat American Art Awards, concurs la care a fost înscris de un actor din celebrul serial „Tânăr şi Neliniştit”. Este inginer geodez, a făcut cursuri de management, marketing, management financiar şi consultanţă în afaceri.

 A făcut speologie şi arheologie şi acum scrie proiecte pentru finanţări europene la Consiliul Judeţean. Mihai Dascălu este însă, înainte de toate, un pictor naiv.Â

Provine dintr-o familie de artişti. Prin urmare, nimeni nu a fost surprins când Mihai Dascălu a început să picteze la doar cinci ani. „Mama, tata, sora mea, toţi pictau”, spune orădeanul. A făcut cunoştinţă cu pictura naivă în 1984. „Pictura este o reală destindere pentru mine, mă binedispune”, mărturiseşte Dascălu.

Acesta spune că nu poate lucra la tablouri când este stresat, după o zi obositoare de muncă sau vara, când e cald. Recunoaşte însă că înainte de a se apuca de un tablou nou, pictorul are nevoie de o perioadă de pregătire, care poate dura şi câteva luni. „Pun pânza albă în sufragerie, pe bibliotecă, stau şi mă uit la cadru şi încep să mă joc, în minte, cu personajele, cu peisajele, cum văd eu tabloul, cum le-aş aranja. Când se cristalizează şi ştiu cum vreau să fie încep să mă joc cu culorile, cu lumina. Poate dura o lună, două până să mă apuc efectiv de pictat”, explică artistul orădean. Până să ajungă la pictura naivă, orădeanul a încercat inclusiv pictura pe sticlă şi caricatura.

„Am rămas fidel picturii naive. Îmi plăcea mult caricatura şi pictura naivă este un mod de a transforma caricatura în ceva mai complex, mai elaborat. Pictura naivă este un loc în care m-am regăsit pentru că este cea mai liberă de orice restricţii”, mărturiseşte Mihai Dascălu.

Întrebări şi răspunsuri
De ce aţi făcut inginerie, când sunteţi un artist?
Nu am vrut să fac şcoala de artă pentru că nu mai eram eu, eram elevul unui profesor care îmi insufla din stilul lui. Am preferat să fiu autodidact.

Cum aţi ajuns să faceţi Geodezie?
De mic mi-am dorit asta. Am citit în Winnetou cum au început să facă măsurători topografice pentru construcţia „drumului calului de foc”. Aşa am ajuns la Geodezie.

Cum aţi ajuns să concuraţi la American Art Awards?
Am primit un mail de la actorul din „Tânăr şi Neliniştit”, Thom Bierdz, care mi-a văzut site-ul, mi-a scris că-I plac picturile mele şi să-i trimit două poze să mă înscrie în concurs.

Ce-i place

Pe lângă pictură, lui Mihai Dascălu îi plac natura și oamenii de la țară.  Speologia, arheologia, pe care le-a practicat, dar de care din păcate nu mai are timp. Îi place internetul și are deja cumpărate mai multe domenii. Are un site prin care promovează gratuit artiștii români, mai puțin cunoscuți.

Ce nu-i place

Deși angajat la stat recunoaște că nu-i place birocrația. "Nu-mi place să fac lucruri impuse de alții și pe care eu le consider incorecte din punct de vedere etic și moral. Nu-mi place să fiu subjugat unei dogme", spune Dascălu.

Profil
Născut: 1 Mai 1960, judeţul Braşov
Studii: Facultatea de Geodezie, Bucureşti, Master în Drept şi Administraţie Publică
Familie: Căsătorit, o fiică

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite