PORTRET / Emil Trifa este una dintre cele mai cunoscute voci de la Kiss Fm

PORTRET / Emil Trifa este una dintre cele mai cunoscute voci de la Kiss Fm

Emil Trifa

Emil a descoperit jurnalismul la 9 ani şi de atunci nu a mai părăsit acest domeniu. După absolvirea facultăţii, a devenit una dintre cele mai cunoscute voci de la postul Kiss FM.

PROFIL
Născut. 21 iunie 1987 Oradea
Educaţie. Facultatea de Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării - secţia jurnalism.
Familie. Necăsătorit

Emil a descoperit jurnalismul din întâmplare, la vârsta de nouă ani. Orădeanul a participat la un concurs realizat de televiziunea locală şi a aflat că e câştigător chiar de ziua lui. „Când am mers împreună cu mama mea să-mi ridic premiul, am primit de la realizatori un tort şi o invitaţie în emisiune”, îşi aminteşte Emil.

Soarta i-a surâs şi băiatul a fost selecţionat în echipa de manechini. „Am fost ales în echipa Baby Models şi de atunci,  timp de trei ani, am prezentat moda pentru copii”, spune jurnalistul. De acolo până la întâlnirea cu radioul, nu a mai fost decât un pas.

Emil a vizitat sediul Sonvest, un radio local care atunci avea popularitate printre orădeni. Acela a fost momentul în care copilul, impresionat de ceea ce a văzut, s-a hotărât să înveţe cât mai multe din tainele muncii în radio. „Am fost foarte impresionat de ceea ce am văzut la Sonvest. M-a atras la început partea tehnică, visam să devin Dj şi să mânuiesc cu iscusinţă butoanele”, mărturiseşte jurnalistul.

Radio de la 12 ani

Şansa lui Emil de a-şi împlini visul a venit chiar la vârsta de 12 ani, când mama ziaristului a citit un anunţ despre angajări la radio.
„Ştiind pasiunea mea, mama m-a încurajat să merg la o probă. Atunci se lansa în Oradea Radio Contact. Deşi eram doar un copil, învăţasem multe lucruri despre această meserie. Am mers la interviu şi am primit şansa de a face parte din echipă”, povesteşte Emil. Aşa au început zilele lungi de ucenicie, urmate de primul contact cu publicul acultător.

„Prima mea încercare a fost o emisiune cu dedicaţii muzicale. Eram în direct o dată pe săptămână, duminica dimineaţa”, explică tânărul.  După o perioadă, Emil a fost chemat la Radio Transilvania să facă o emisiune pentru copii.

„În 2000 am plecat de la Radio Contact la Radio Transilvania, unde urma să fac o emisiune pentru copii. Emisiunea nu a ieşit, am făcut o singură ediţie. Sincer eu, chiar dacă eram copil, nu mai puteam să dau în mintea copiilor. Vroiam altceva, mai serios”, spune Emil.
După acest eşec, Emil n-a mai avut emisiuni timp de câteva luni, dar a continuat să-şi facă ucenicia la Radio Transilvania.

Redactor la Kiss FM

Emil spune că radioul este viaţa lui. „Odată ajuns în radio mi s-a terminat brusc copilăria. Apoi, adolescenţa mi-am dedicat-o muncii. Facultatea am făcut-o tot în acest domeniu, iar acum lucrez la Kiss Fm. Norocul meu a fost că am lucrat cu multă pasiune”, spune Emil.
Emil munceşte la Kiss Fm de doi ani. El este redactor de ştiri locale pentru Kiss Fm şi Magic Fm, prezentator de ştiri şi producător de reclame pentru ambele posturi.

Întrebări şi răspunsuri

Ai schimba ceva la viaţa ta de până acum?
Dacă ziua ar avea 25 de ore, mi-aş dedicat mai mult timp mie. Nu-mi pare rău că am muncit de mic să învăţ ce înseamnă radio. Dacă ar fi să o iau de la început, aş face exact la fel.

Nu îţi pare rău că ti-ai pierdut copilăria şi adolescenţa muncind la radio?
Nu-mi pare rău absolut deloc. Sunt convins că asta a fost menirea mea. Îmi place foarte mult munca mea şi pun foarte multă pasiune în ceea ce fac.

Ce-i place
Emil spune că este pasionat de fotografie şi de IT&C. Iubeşte tot ce înseamnă tehnologie. Este fan de gadgeturi, este foarte interesat de webdesign, muzică şi filme. El spune că vizionează cel puţin două filme bune pe săptămână.

Ce nu-i place
Emil spune că nu-i place trufia şi nu suportă minciuna. De asemenea, tânărului orădean nu-i plac oamenii care ar face orice pentru bani şi care nu au limite când vine vorba despre câştiguri materiale.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările