Poliţist găsit mort într-un lac privat. Salvatorii au încercat în zadar să-l resusciteze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un poliţist a fost găsit mort într-un lac privat. Bărbatul, în vârstă de 44 de ani, a intrat în apă şi nu a mai ieşit la suprafaţă.

Echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor au fost solicitate să intervină în localitatea Ianca, comuna Diosig, unde, conform informaţiilor furnizate de apelantul numărului unic 112, exista posibilitatea ca un bărbat să se fi înecat într-un lac privat din localitate.

„La faţa locului s-au deplasat de urgenţă un echipaj de căutare/salvare de la înec şi unul de prim ajutor calificat din cadrul Staţiei de Pompieri Săcueni, precum şi echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea. Pompierii militari au intervenit cu barca, preluând victima, care, până la sosirea echipajelor fusese scoasă la suprafaţa apei de un cetăţean aflat în zonă, şi aducând-o la mal, unde au procedat la efectuarea manevrelor de resuscitare a acesteia”, a declarat mr. Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al ISU Bihor.

Din nefericire, în pofida manevrelor întreprinse, bărbatul, în vârstă de 44 de ani, nu a mai putut fi salvat, medicul sosit la faţa locului declarând decesul acestuia. La faţa locului au ajuns şi poliţiştii, care au demarat o anchetă.

"La faţa locului s-a deplasat o echipă de cercetare coordonată de şeful Inspectoratului, comisarul şef Alin Haniş, formată din poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale şi Serviciul Criminalistic", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, comisarul Alina Dinu.

Bărbatul care şi-a pierdut viaţa era angajat al Inspectoratului de Poliţie Bihor. Agentul de poliţie lucra la Centrul Operaţional al IPJ şi se afla, duminică, în timpul liber. Cauzele exacte ale decesului urmează să fie stabilite în urma efectuării necropsiei.

Oradea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite