Peste 500.000 de lei vor ajunge în conturile firmei CIAC, care se ocupă de reabilitarea Spitalului Mizericordienilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A fost semnat contractul de reabilitare pentru clădirea "Spitalul Mizericordienilor" situată pe strada Republicii, nr.33. Acest imobil este un monument istoric de categoria B, parte integrantă a "Ansamblului Urban Centrul Istoric Oradea".

Destinaţia iniţială a acestei clădiri a fost de mănăstire, apoi spital şi farmacie. În momentul de faţă imobilul adăposteşte birouri ale Direcţiei Sanitare, Ambulanţei, şi o farmacie, proprietar fiind Parohia Romano-Catolică Oradea.

"Urmează, ca administraţia locală să predea amplasamentul firmei CIAC, firma executantă a lucrării şi câştigătoarea licitaţiei publice, în vederea începerii lucrărilor de reabilitare la data de 10 aprilie 2012. Durata de execuţie a  acestor lucrări este de nouă luni, iar valoarea contractului de lucrări este de aproape 500.000 de lei, fără TVA", a precizat Mirela Macra, consilier în cadrul Biroului de Comunicare.

Clădirea se află în stare avansată de degradare. Municipalitatea va recupera investiţia prin nealocarea sumelor nerambursabile prevăzute anual în bugetul local pentru cultul religios în cauză, în baza Legii nr. 350/2005.

 

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite