Peste 100 de imagini din Coreea, surprinse într-o expoziţie inedită a fotografului Ştefan Toth

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagini din Coreea
Imagini din Coreea

Fotograful Ştefan Toth îşi prezintă mâine fotografiile realizate în Coreea. Vernisajul expoziţiei "Impresii vizuale - Republica Corea" va avea loc miercuri, la Galeria Euro Foto Art din Oradea, de la orele 11.00.

Expoziţia este organizată sub patronajul Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România şi cuprinde peste  100 de fotografii color, realizate cu ocazia vizitelor artistului fotograf orădean, în zone pitoreşti ale Republicii Corea. Orădenii prezenţi la vernisaj vor putea admira, pe lângă peisaje, mai multe fotografii reprezentând tradiţia şi folclorul sud-coreean. Lucrările vor fi prezentate de către criticul de artă, dr. Ramona Novicov, iar momentele muzicale vor fi susţinute de artiştii Cvartetului Varadinum din Oradea.

Intrare liberă

Expoziţia de artă fotografică va rămâne la dispoziţia publicului vizitator, până la data de 6 iulie 2011, şi poate fi vizionată, în zilele de lucru, între orele 8 şi 19, intrarea fiind liberă.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite