FOTO Percheziţii la un salon de înfrumuseţare din Oradea. Proprietara se dădea cadru medical şi făcea intervenţii estetice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Adevarul.ro
Foto: Adevarul.ro

O orădeancă, patroană a unui salon de înfrumuseţare, este cercetată de poliţişti, fiind acuzată că "ar fi efectuat mai multe acte medicale estetice faciale, prin injectarea acidului hialuronic în buze şi cearcăne, fără a avea calitatea de medic”.

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Bihor au efectuat două percheziţii, miercuri după amiaza, în baza unor autorizaţii emise de Judecătoria Oradea, în cadrul unui dosar penal instrumentat sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea. 

Imagine indisponibilă

 Potrivit unui comunicat transmis, joi, de purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisar Alina Dinu, în dosar în care se fac cercetări pentru exercitare fără drept a unei profesii, faţă de o femeie de 39 de ani, din municipiul Oradea.

Imagine indisponibilă

 "În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale o bănuiesc pe aceasta că, în perioada 2017 – 2019, ar fi efectuat mai multe acte medicale estetice faciale, prin injectarea acidului hialuronic în buze şi cearcăne, fără a avea calitatea de medic", se arată în informare. 

perchezitii

 În urma percheziţiilor efectuate la domiciliul acesteia şi la un salon cosmetic din municipiul Oradea, poliţiştii au descoperit şi au ridicat în vederea cercetărilor agende cu programarea pacientelor, facturi de achiziţie a acidului hialuronic, bilete de tratament, consimţământ al pacientelor, seringi sigilate cu acid hialuronic, seringi cu acid hialuronic folosite şi altele.

perchezitii

Femeia din Oradea care se pretindea cadru medical şi efectua intervenţii estetice faciale se numeşte Ramona Fizesan iar aşa zisul cabinet în care făceau operaţiile, Medical Beauty Ra, este o cameră a unui apartament de bloc, fără minime condiţii de igienă, în condiţiile în care în camera alăturată ea a amenajat un magazin de haine, "Ramona Boutique".

ramona fizesan

 Orădeanca nu are nicio pregătire de specialitate, în condiţiile în care, potrivit preşedintei Colegiului Medicilor, Carmen Pantiş, astfel de intervenţii pot fi efectuate strict de medici specializaţi în chirurgie plastică, ori sub supravegherea unui astfel de medic specialist şi doar în cabinete ori clinici autorizate. 

ramona fizesan

 Cu toate acestea, după cum spun poliţiştii, în timpul percheziţiilor s-au găsit mai multe agende cu programări pentru cliente, dar şi sute de seringi.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite