Patron arădean trimis în judecată de DNA Oradea pentru mită de peste 2 milioane de lei. Pe cine ar fi şpăguit afaceristul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Mediafax
Foto: Mediafax

Un cunoscut om de afaceri arădean, Virgil Sorin Henţ, patronul firmei Tehnodomus, a fost trimis în judecată de procurorii DNA Oradea, acuzat că, în perioada mai 2010 – octombrie 2012, l-ar fi mituit pe fostul director al Departamentului Dezvoltare, Investiţii şi Achiziţii din cadrul Administraţiei Naţionale "Apele Române", Vasile Ofimiaş.

Potrivit procurorilor, arădeanul i-ar fi dat directorului un teren în suprafaţă de 8.800 mp în valoare de 82.000 lei  şi, prin intermediul unei firme paravan, o sumă imensă, de 2.361.314 lei. 

În schimbul mitei, Ofimiaş trebuia să supravegheze, să urgenteze şi să avizeze întocmirea documentaţiilor necesare fundamentării proiectului unei hotărâri de guvern, prin care să se aprobe alocarea sumelor de bani necesare finanţării lucrărilor de consolidare şi reprofilare a râului Timiş în anul 2010 respectiv să îl  informeze pe Henţ despre nivelul alocărilor financiare şi stadiul în care se află acestea.

Dosarul patronului Tehnodomus a fost disjuns din dosarul în care Vasile Ofimiaş a fost deja trimis în judecată, pe 28 decembrie 2017, pentru luare de mită şi spălare de bani în formă continuată  alături de mai mulţi oameni de afaceri. 

Este vorba despre Eugen Laurean Popa din Târgu Mureş, acuzat de dare de mită în formă continuată, sătmărenii Ioan şi Maria Ciocan, respectiv firma pe care aceştia o administrează, River Shore SRL, acuzaţi de luare de mită în formă continuată şi spălare de bani, şi Gheorghe Fedorca, tot din Satu Mare, acuzat de complicitate la luare de mită în formă continuată.

În dosarul care zace de aproape un an în Camera preliminară a Tribunalului Satu Mare, procurorii DNA susţin că Ofimiaş a primit şpăgi de peste 2 milioane de euro.


Astfel,  prin intermediul unei firme "paravan", River Shore SRL, Ofimiaş ar fi încasat 8.812.202 lei, un autoturism marca Volvo în valoare de 43.999 euro, şi  un teren în suprafaţă de 8.800 mp situat în zona turistică a platoului Padiş, estimat la o valoare de 82.000 lei.

În schimbul foloaselor, printre altele, directorul trebuia să sprijine firma patronată pe afaceristul din Mureş, Eugen Popa,  în obţinerea de contracte de execuţie lucrări, prin încredinţare directă, dar şi să „susţină în cadrul comisiei tehnico-economice reactualizarea devizului general pentru obiectivul de investiţii <Acumulare pe râul Mara la Runcu>, judeţul Maramureş”, se precizează în comunicatul emis de DNA în decembrie 2017.

Potrivit anchetatorilor, pentru a disimula adevărata provenienţă a sumei de 8.812.202,56 lei remisă cu titlu de mită, River Shore SRL a emis 12 facturi fiscale care au fost achitate inculpatului Ofimiaş Vasile de oamenii de afaceri, pretinşii beneficiari ai unor servicii prestate de director, care, apoi, şi-ar fi cheltuit şpăgile pe maşini, terenuri şi imobile. 

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite