Orădeni, capi ai unei rețele de prostituție din Brescia, suspecți în uciderea unui albanez

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O grupare care făcea trafic de minori şi trafic de migranţi a fost destructurată de poliţiştii orădeni. Gruparea deținea o rețea de prostituție în zona Brescia, au fost implicați într-o încăierere cu clanurile albaneze și au omorât un albanez.

Gruparea era formată din patru bihoreni, doi constănţeni şi un arădean. Potrivit inspectorului principal Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bihor, în cursul anului 2006, poliţiştii s-au sesizat din oficiu că membrii grupării obțineau pașapoarte pentru persoane care aveau interdicție de a intra sau ieși din țară sau unor persoane urmărite internațional. "Din cercetările efectuate a rezultat că D.E., de 25 de ani şi C.G.E., de 26 de ani, ambii din Constanţa, au racolat în Constanţa o minoră de 14 ani, care fugise de acasă, fiind declarată la poliţie dispărută de la domiciliu. După ce au racolat-o, cei doi sunt acuzaţi că au transportat-o pe tânără cu trenul din Constanţa în Oradea, de unde a fost preluată de către S.C.F., de 36 de ani, , care a cazat-o la o pensiune din Oradea, pentru a o transporta în Italia, în vederea practicării prostituţiei în zona Brescia - Peschiera del Garda", spune inspectorul principal Alina Dinu.

Pentru scoaterea din ţară a minorei, membrii grupării i-au procurat fetei un paşaport fals. "O altă victimă a grupării de crimă organizată, o tânără care avea restricţionat dreptul de a călători în străinătate, fiind returnată din Italia, a făcut rost, de la membrii grupării, de un paşaport fals contra sumei de 4.000 de euro. Acesteia i s-a cerut să-şi cumpere lentile de contact, să-şi facă poze tip paşaport, iar după fotografiere să îşi arunce hainele purtate, pentru a şterge urmele", explică reprezentantul IPJ Bihor.

Românii, capii unei rețele de prostituție

Suspecţii cercetaţi de poliţiştii bihoreni făceau parte dintr-o grupare mai extinsă de traficanţi de persoane, faţă de care autorităţile italiene efectuau cercetări la vremea respectivă. Aceştia acţionau în Italia, în zona Brescia, având o reţea de prostituţie extinsă în străinătate, din Constanţa şi Bihor.
Potrivit anchetatorilor, în noaptea de 21 spre 22 ianuarie 2006, cei şapte membri ai rețelei, C.G.E., J.G.M, S.C., M.U., D.G.C., D.O. şi M.Ş., au fost implicaţi într-o încăierare cu clanurile albaneze din zona Brescia, purtată pentru supremaţia străzilor, împrejurare în care au ucis un cetăţean albanez. "Aceștia au luat parte la scandal prin folosirea armelor de foc, constând în pistoale semi-automate de calibru 9 mm şi au rănit cu arme tăioase şi de foc un alt cetăţean albanez, fapte pentru care autorităţile italiene au emis faţă de aceştia mandate europene de arestare", declară Alina Dinu.

Prins și extrădat

Unul dintre cei implicați în scandal S.C, a fost prins şi extrădat în Italia, iar C.G.E. a fost prins în noaptea de 30 spre 31 martie 2010, în Borş, în timp ce încerca să părăsească ilegal ţara, legitimându-se cu o carte de identitate falsă. Patru din cei şapte membri ai grupării infracţionale, respectiv C.A.C., de 37 de ani, din Oradea, P.L.C., de 32 de ani, din Oradea, I.T.M., de 30 de ani, din Arad şi C.G.E., de 26 de ani, din Constanţa au fost cercetaţi în stare de reţinere. De asemenea, S.C.F., de 36 de ani, din Oradea a fost arestat de către autorităţile spaniole în altă cauză, iar bihoreanul M.F., de 41 de ani şi constănţeanul D.E., de 25 de ani, au fost cercetaţi în stare de libertate, având interdicţie de a părăsi ţara. Cei şapte traficanţi au fost trimişi în judecată pentru iniţierea şi constituirea  unui grup infracţional organizat în scopul săvârşirii unor infracţiuni grave, trafic de migranţi în formă continuată, trafic de minori şi fals material în înscrisuri oficiale.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite