Orădean reținut pentru țepe cu cecuri fără acoperire și cu indentitate falsă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Orădeanul F.C.F. de 27 de ani este cercetat pentru eliberarea de file CEC fără acoperire care au cauzat un prejudiciu de peste 170.000 de lei prin achiziționarea de materiale de construcție.

Suspectul este cercetat pentru infracțiunea de înșelăciune cu instrumente de plată, activitate derulată de F.C.F. în perioada octombrie 2008 - aprilie 2009. Orădeanul este suspectat că, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale cu sediul în Oradea, ar fi indus şi menţinut în eroare reprezentanţii legali a şapte societăţi comerciale din Judeţul Bihor, de la care a achiziţionat în numele respectivei firme şi a alteia care îi aparţinuse anterior, diverse materiale de construcţie, în valoare totală de 105.961,46 lei.

Tânărul ar fi emis pentru plata mărfurilor file CEC şi Bilete la Ordin care nu au putut fi decontate, neexistând disponibilul necesar în bancă pentru aceste operaţiuni. Același orădean, în perioada august - septembrie 2009, s-a prezentat sub o falsă identitate şi declinându-şi calitatea de administrator al unei societăţi cu sediul în localitatea bihoreană Ateaş, ar fi achiziţionat de la cinci societăţi comerciale din Judeţul Bihor diverse mărfuri, respectiv anvelope, saltele, cărămidă, în valoare totală de 72.226,9 lei. La fel ca și în cazurile anterioare pentru plata mărfurilor au fost emise file Cec şi Bilete la Ordin care au fost refuzate la plată din aceleaşi considerente.

La propunerea poliţiştilor de investigare a fraudelor bihoreni, magistraţii Tribunalului Bihor au emis faţă de cel în cauză un mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile, pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite