Oradea: Corso va fi strada diversităţii culturale vineri şi sâmbătă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Timp de două zile, pietonala orădeană va fi loc de expoziţii, spectacole de folclor şi teatru.

Ordinul Ahitecţilor din România, filiala Bihor, asociaţii şi instituţii culturale şi din administraţie organizează un maraton cultural pentru a reda străzii Republicii funcţia de comunicator de cultură. Evenimentele culturale vor fi asociate astfel cu peisajul cultural. Vineri de la ora 13.00, după deschiderea festivă, vor avea loc un concert folcloric susţinut de elevii de la Palatul Copiilor, urmat de expoziţia de desene a prichindeilor de la Grădiniţa numărul 20 şi Liceul Greco-Catolic. De la ora 14.00 artişti plastici consacraţi vor invita trecătorii la ateliere de creaţie. Pe un alt tronson din pietonală, în acelaşi interval vor avea loc expoziţia „Lemnul şi piatra între tradiţie şi inovaţie”, parada costumelor de poveste, iar de la ora 17.00 concerte şi prezentare de modă.

Pantomimă

De la ora 19.00, Asociaţia Studenţilor Francofoni va susţine un spectacol de pantomimă, iar de la 20.30, trupa Iosif Vulcan a teatrului orădean va juca „Iubire de clovn”. Sâmbătă manifestărilor vor începe la ora 12.00 cu o expoziţie de desene şi icoane pe sticlă şi Galeria Anticarilor. De la ora 17.00 vor avea loc concerte şi teatru pentru copii.
„Manifestările sunt susţinute din taxa de Timbrul Arhitecturii plătită pentru autorizaţiile de construcţie”, precizează Angela Lupşa, secretarul Ordinului Arhitecţilor din România, filiala Bihor.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite