Omul din spatele „fabricii” de cannabis de la Batăr a fost prins şi trimis în judecată

Iniţiatorul şi finaţatorul culturii de cannabis din comuna bihoreană Batăr a fost descoperit şi trimis în judecată. Inculpatul, un cetăţean belgian în vârstă de 60 de ani cumpăra seminţele de cannabis şi asigura transportul mărfii în străinătate.

După cum infromează Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie al Judeţului (IPJ) Bihor, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea (BCCO) împreună cu procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Oradea au finalizat cercetările şi au propus trimiterea în judecată a lui W.G., de 60 de ani, cetăţean belgian, sub aspectul comiterii infracţiunilor de constituirea şi iniţierea unui grup infracţional organizat  în scopul săvârşirii unor infracţiuni grave, respectiv infracţiunea de trafic ilicit de droguri.

„În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii BCCO. Oradea cu privire la modul în care a fost structurată şi organizată activitatea de producere şi comercializare ilegală a cannabis-ului descoperit în clădirea special amenajată în acest sens în localitatea Batăr, s-a stabilit că W.G. este cel care a asigurat  finanţarea acestor activităţi infracţionale", a spus Dinu.

A îngrijit cultura de cannabis

Cetăţeanul belgian asigura finanţarea „fabricii" de droguri de la Batăr, procura seminţele de cannabis şi asigura transportul drogurilor în stăinătate. „W.G.  e acuzat că, în perioada 2009 - 2010, a pus la dispoziţia grupării seminţele de cannabis, diverse produse chimice necesare creşterii accelerate a culturilor, documentaţia amănunţită privind plantarea, creşterea, întreţinerea şi evoluţia plantelor de cannabis, instalaţii de climatizare, ventilaţie şi iluminat speciale şi manualele de instrucţiuni aferente şi, totodată, a asigurat transportul internaţional al drogurilor obţinute pe ruta România - Belgia, prin intermediul autotrenurilor deţinute de firmele administrate de acesta", zice Alina Dinu.

În cazul în care va fi găsit vinovat, inculpatul riscă închisoarea de la 15 la 25 de ani.

Anihilaţi anul trecut

Poliţiştii BCCO au destructurat anul trecut grupul infracţional iniţiat şi constituit de cetăţean belgian, în urma extinderii cercetărilor cu privire la „fabrica" de cannabis descoperită de poliţiştii antidrog orădeni pe raza comunei bihorene Batăr.

Cetăţeanul belgian B.T., de 39 de ani şi orădenii A.I., de 54 de ani şi R.P., de 56 de ani s-au ocupat de afcere pe teritoriul României, cultivând în mod repetat plante de cannabis, fiecare cultură fiind alcătuită din 300 - 400 de răsaduri şi ocupându-se de mentenanţa aparaturii şi instalaţiilor folosite în hala de la Batăr.




Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: