FOTO O primărie din România investeşte peste  6 milioane euro, bani europeni, în amenajarea a zece hectare de spaţii verzi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
coridor verde

Zece hectare de terenuri, pline de moloz şi bălării, se vor transforma în parcuri cu verdeaţă şi terenuri de sport. Primăria Oradea a depus un proiect ce urmează să atragă peste 6 milioane de euro din fondurile europene prin Axa Prioritară 4.2 a Programului Operaţional Regional, proiect care vizează transformarea zonelor degradate în spaţii verzi. Astfel, şapte noi coridoare de verdeaţă se vor amenaja în oraşul de pe Criş.

"Unul dintre obiectivele oraşului este acela de a avea spaţii verzi în toate cartierele, iar zonele degradate pe care le avem azi să fie treptat eliminate şi redate cetăţenilor. Pentru atingerea acestui obiectiv profităm de existenţa unei axe de finanţare europeană, Axa prioritară 4.2, pe Programul Operaţional Regional, prin care se finanţează transformarea unor zone degradate în spaţii verzi", a spus Ilie Bolojan, primarul municipiului Orade

Potrivit acestuia, primăria lucrează în prezent prin două structuri - Direcţia Tehnică şi Zona Metropolitană Oradea - la întocmirea proiectelor în acest sens, ce vizează şapte spaţii verzi din Oradea, a căror valoare totală se ridică la cel puţin şase milioane de euro.

Două astfel de proiecte vizează cartierul Soarelui, cu un spaţiu verde de 3.300 mp, ce va fi realizat cu 5,5 milioane de lei, un alt coridor verde, de 8.500 mp, urmând să fie pe strada Coriolan Pop, investiţie de 1,9 milioane de lei, fără TVA.

Prima locaţie se află în Cartierul Soarelui, aflată în zona dinspre localitatea Paleu, unde momentan se află o veche cărămidărie, o groapă abandonată.

A doua zonă este cea din Cartierul Veteranilor, între Calea Sântandrei şi Peţa, unde se construiesc în prezent blocurile ANL.

În ceea ce priveşte amenajarea coridorului verde din str. Aurel Covaci în Cartierul Soarelui, directorul Adrian Foghiş a precizat: "Realizarea acestui parc va reprezenta un factor de accelerare urbană a zonei, în special prin înlăturarea actualei stări de degradare accentuată a suprafeţei acestui teren. Prin igienizarea acestei zone şi realizarea parcului propus în actualul proiect, întreg oraşul va câştiga încă o zonă de plămân verde".

La această investiţie, suprafaţa construită va reprezenta 3.268 mp, iar spaţiile verzi 30.262 mp. Proiectul va avea în vedere realizarea unei zone peisagistice populată cu copaci, amenajarea mai multor locuri dedicate copiilor, alte zone pentru şah şi tenis de masă, un teren de baschet, piste de alergare de cca 800 m etc. Valoarea lucrărilor este de 5.583.061 lei.

În ceea ce priveşte al doilea proiect, respectiv amenajarea coridorului verde din str. Coriolan Pop în Cartierul Veteranilor, acesta va fi împărţit în trei zone, datorită drumurilor care îl străbat. Parcela cea mai mare va avea 5.847 mp şi va fi destinată agrementului activ, fiind desenată cu alei de traversare şi de relaxare. Şi aici se are în vedere amenajarea de locuri speciale destinate celor mici, amenajarea unor suprafeţe destinate tenisului de masă, şahului, dar şi amenajarea  a 16 locuri de relaxare. Valoarea totală a lucrărilor este de 1.894.375 lei.

Alte zone în care vor fi implementate proiectele de regenerare urbană sunt: str. Barcăului - coridorul verde Ioşia; zona aferentă Cartierului Grigorescu, aceasta fiind o zonă care duce lipsă de spaţii verzi; zona Ciheiului  - cum se trece peste centură, peste pasajul nou înspre Cihei; Cartierul Nufărul - zona str. Leonardo da Vinci; str Ion Bogdan, lângă Apele Române şi, nu în ultimul rând, zona Silvaş în aval de Podul Mareşal Prezan, ceea ce va face posibilă continuarea pistei de biciclete şi pedalarea între Podul Dacia Şi Podul Prezan.

O parte dintre aceste proiecte de regenerare urbană au fost votate în şedinţa Consiliului Local Oradea de săptămâna aceasta, iar altele, în şedinţele din aprilie, astfel încât la finalul lunii mai toate proiectele să fie depuse, iar în toamnă să poată fi începute lucrările, potrivit reprezentanţilor administraţiei locale.
 

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite