Natalia Mateuţ, asistenta emisiunii Răi da' buni, trimisă în judecată la Oradea după ce a fost turnată de prieteni

Natalia Mateuţ, asistenta emisiunii Răi da' buni, trimisă în judecată la Oradea după ce a fost turnată de prieteni

Natalia Mateut

Natalia Mateuţ, fiica fostului fotbalist Dorin Mateuţ, declara ieri că a fost scoasă de sub acuzare în dosarul de fraudă bancară din Olanda şi nu înţelege de ce este chemată într-un nou proces la Oradea. Rechizitoriul procurorilor  arată clar că vedeta a fost implicată în gruparea infracţională cu cardurile.

Ştiri pe aceeaşi temă

Natalia Mateuţ era înnebunită după cumpărături, chiar dependentă. Ştia foarte bine că se duce în Olanda pentru a face cumpărături cu carduri false, dar nu i-a păsat. Se întâmpla pe 25 martie 2011, când grupul infracţional din care făcea parte şi cunoscuta vedetă a luat avionul spre Amsterdam.

Toţi cei şapte membri ai grupării s-au cazat în hoteluri din zona centrală unde costul cazării pe o noapte se apropia de 200 de euro. Potrivit declaraţiei unuia dintre membrii grupului infracţional, Petrişor Valentin Ionuţ, prietenul Nataliei i-ar fi solicitat să se deplaseze cât mai repede la Amsterdam pentru că Natalia vroia să facă cumpărături.

"L-a disperat pentru a se deplasa în Amsterdam să-şi cumpere haine şi încălţăminte. Mateuţ Natalia a fost persoana care a insistat, atât pe lângă mine cât şi pe lângă iubitul ei, Petrişor Valentin Ionuţ, zis Dinte, să ne deplasăm în Olanda şi să cumpărăm bunuri pentru aceasta cu ajutorul cardurilor falsificate", este declaraţia din rechizitoriu a liderului grupării, Emil Tudor, zis Ciorbă. 

Asistenta de la emisiunea „Răi da buni" de la Antena 2 luase cunoştinţă de la un alt prieten de-al său că au fost achiziţionate bunuri cu cardurile false din Austria şi Olanda.

Odată ajunşi în Amsterdam, tactica de lucru a fost una bine pusă la punct. De regulă, în magazin intra o singură persoană pentru a nu da de bănuit, mai ales că erau români.

Mateuţ avea rolul de a intra în magazin cu Dinte pentru a-i indica acestuia bunurile care urmau să-i fie cumpărate. Haine, genţi, eşarfe, încălţăminte, dar şi produse din sex-shopuri au fost cumpărate de Natalia din magazinele din Amsterdam. Doar prin folosirea cardurilor de la American Expres prejudiciul cauzat a fost de peste 26.000 de euro. Şi pentru că majoritatea cumpărăturilor erau pentru Natalia şi pentru Dinte, în interiorul grupării au intervenit certurile. Toate produsele pe care aceştia le achiziţionau din Olanda ajungeau în România unde era valorificate la jumătate de preţ.

Cu atitudine arogantă, sfidătoare, superioară şi plină de sine aşa a apărut Natalia în faţa autorităţilor judiciare după ce gruparea a fost prinsă. Din declaraţia unui martor, Valentin Ionuţ, prietenul vedetei tv, a recunoscut că Natalia cunoştea  faptul că toate bunurile au fost cumpărate cu ajutorul cardurilor false şi a acceptat acest lucru.

«Şi Natalia aia fumează de rupe»

Iată câteva discuţii dintre prietenii Nataliei Mateuţ, conform rechizitoriului, surprinse după ce asistenta tv, iubitul ei Dinte au fost reţinuţi în Olanda:

-Ce se va întâmpla cu ei?

-Dar nu stă mult, mă. În Olanda nu-i ţine mult, mă.

-Hă?
-Nu-i ţine mult în Olanda. Dar ai auzit ce o zis? Zice că, bănuiesc că au făcut cumpărături cu carduri false şi au furat din magazine haine. Ce să fure din magazine? Mă, ăia-s proşti cu capul. Auzi! Să furi din magazine! Cum să furi, dacă....

-Dar Dinte acela făcea cardurile?

-Nu, mă, Dinte era omul lui Dragoş, înţelegi. Deci, Dinte era prietenul lui Natalia.
-Da. Ştiu.
-Mamă cât fumam cu ăla în Coffe Shop. Seară de seară! "Hai amu Adi să merem să fumăm". Şi Natalia aia fumează de rupe! Nu altceva! Şi, na, aiurea. Nu, el era cum ar veni omul lui Dragoş. Că Dragoş l-o făcut pe el. Înţelegi? Şi pe Natalia. Pe banii lui cum ar veni.

-Da?

-Da. Ce să faci, ghinion..."

......

„-A lăsat-o pe Natalia, mă aseară!

-Ştiu. Am văzut. Astăzi vine în ţară. Îhî.

-Dar pe ăştia nu i-o lăsat?

-Nu.
-Ca să o scape pe ea, o zis el. O fi declarat că ea n-o ştiut, că nu-i cardul lui, şi... vrăjeală.

-Poate i-o plătit tată-său cauţiunea.

-Aşa cred că o să facă şi la Dragoş.

-Înseamnă că-l scoate şi pe el.

-Pentru soră-sa a dat 50.000. Bă, dar ce dulce era ea (Natalia), să mor eu, când se rupe aşa, şi cu ochii ăia... Are o privire!".

Tot în 2011, a băgat un poliţist în spital

În urmă cu doi ani, Natalia Mateuţ şi iubitul ei Beniamim Ţânţaş au băgat un poliţist în spital. Agentul Cristian Georgian Dobrilă (30 de ani) a fost izbit în plin de un BMW, în timp ce îi urmărea cu motocicleta pe cei doi îndrăgostiţi. Aceştia goneau cu viteză dinspre Constanţa spre Bucureşti, într-un Mercedes clasa S şi nu au oprit la semnalele poliţiştilor.

Agentul Dobrilă a pornit în urmărirea lor, dar a fost lovit de un autoturism în trafic. Impactul a fost atât de violent, încât Cristian Dobrilă a fost transportat în comă la Spitalul Floreasca din Capitală. La scurt timp, poliţiştii au reuşit să identifice maşina pe care o urmărea Dobrilă. «Şoferul şi pasagera din dreapta au fost audiaţi şi au spus că nu ştiu să fi fost urmăriţi sau să fi fost implicaţi în vreun accident în trafic», au spus atunci poliţiştii care anchetau cazul.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările