Mici pictori pe sticlă păstrează vii tradițiile, transmițându-le mai departe colegilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mădălina Copăcean  le-a arătat copiilor mai mici cum să picteze o icoană tradiţională
Mădălina Copăcean le-a arătat copiilor mai mici cum să picteze o icoană tradiţională

Zeci de copii au participat astăzi la atelierul de creaţie organizat în Orăşelul Copiilor, de către Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret, în parteneriat cu mai multe instituţii.

Mădălina Copăcean (foto stânga), în vârstă de 12 ani, de la Cercul de pictură pe sticlă Fantezia, al Şcolii generale din Roşia, le-a arătat copiilor mai mici cum să picteze o icoană tradiţională. „Visez la o expoziţie personală. Îmi place că prin această artă duc mai departe tradiţiile locului”, a spus Mădălina, care de trei ani este membră a cercului de pictură. Ea a venit la Oradea alături de colegii de școală și de profesoarele Valentina Silaghi și Maria Ujoc.

Relaționare și păstrare a tradițiilor

„Scopul atelierelor este dezvoltarea creativităţii copiilor, a abilităţilor artistice şi relaţionale ale acestora", a spus Daniela Băltăţescu, consilier în cadrul Direcției Județene pentru Tineret și Sport. Aceasta a precizat că atelierele sunt organizate încă din 2009 și că la ele au participat și tineri artiști consacrați, care i-au coordonat pe cei mici.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite