Denisa Bosneag, studentă la Medicină: “Ne sacrificăm fără regrete, ştim ce ne aşteaptă, continuăm ceea ce am început. E dureros să vezi că nimănui nu îi pasă”
0
Denisa Bosneag este studentă în anul trei la medicină generală, la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Timişoara. Este voluntar SMURD, iar pe pagina ei de Facebok şi-a exprimat indignarea şi revolta faţă de cum a fost gestionată situaţia accidentului aviatic din Munţii Apuseni, accident în urma căruia Aura Ion, şi ea studentă la Medicină, şi-a pierdut viaţa alături de pilotul Adrian Iovan.
Denisa are 21 ani şi îşi doreşte să devină medic pediatru, specializare cardiologie. A citit multe articole şi interviuri în ultimele zile despre operaţiunile de salvare din Munţii Apuseni, ea participând în ultimii ani la singura şcoală de salvat vieţi în mijlocul munţilor, din România , Medical Adventure School in Holiday-MASH-, care are loc, la începutul lunii august, în Munţii Apuseni. A simţit multă indignare în aceste zile, când a văzut că într-o astfel de situaţie autorităţilor nu le pasă.
“Poate şi datorită taberelor MASH am ajuns să înţeleg exact ce înseamnă o situaţie specială, munca depusă de cei de la SMURD şi Salvamont, dar şi greutăţile prin care trec victimele”, ne-a mărturisit Denisa.
Iată postarea viitorului medic, Denisa Bosneag:
“Pâna acum niciun eveniment petrecut la noi în ţară nu m-a afectat atât de tare. Cum se poate ca Ministerul Sănătaăţii să nu aibe un avion şi să lase constant în cazuri de transplanturi sau asemănătoare să se zboare cu avioane vechi de 50 de ani? (într-adevăr funcţionale până atunci)
Cum se poate să nu funcţioneze sistemul de degivrare al avionului? Cum?
Cum se poate ca ROMATSA să nu primească niciun semnal în momentul prăbuşirii aeronavei? (în condiţiile în care se transmite semnal către ROMATSA în special, plus toate linile aeriene până la epuizarea bateriei sursei) ?
Cum se poate ca ROMATSA de 4 ani de zile să nu fi plătit taxa către centrul european care intereptează semnalele aeriene şi să aştepte să primească semnale în legătură cu starea internă a zborurilor prin Rusia..? Cum e posibil ca un pilot excepţional ca Adrian Iovan să reuşească să aterizeze forţat într-o zonă necunoscută cu vizibilitate total redusă asupra terenului să salveze vieţile tuturor, sacrificându-se pe sine, el care a rămas imobilizat în aeronavă ?
Cum e posibil ca supravieţuitorii să sune la 112 de pe un smartphone cu gps-ul pornit ,dând coordonatele corecte asupra locului în care se aflau, să nu fie găsiţi?? Cum e posibil asta în condiţile în care foarte uşor se interceptează convorbirile telefonice şi se localizează imediat persoanele care vorbesc ceva illegal la telefon…Cum?
Cum e posibil să îi găseşti după 7 ore?? Şi nu autorităţile, ci localnicii care din spiritul uman de a ajuta, au auzit la ŞTIRI despre nenorocire şi au pornit singuri în expediţia de a-i căuta? Cum e posibil ca oamenii extraordinari, care riscă totul, totul pentru a salva vieţi, cei de la Salvamont-Salvaspeo să pornească PE JOS, PRIN MUNŢI în căutarea victimelor cu o “hartă” care era PLIANT turistic ,în condiţiile în care Servicile Militare deţin hărţi minuţioase asupra tuturor locurilor? Cum e posibil ca acţiunea lor de salvare să fie întârziată de coordonate primate greşit şi reporteri curioşi? Cum e posibil ca în urma lor să fie un echipaj de ajutor, dotat cu maşini off-road, dar care s-au SPERIAT când au văzut dificultatea traseului pe care urmau să îl parcurgă…cum se poate să abandonezi..? şi cel mai important…cum naiba atunci când mai aveau 10 minute până la locul accidentului, autorităţile să le ceară celor de la Salvamont să se retragă…?
Cum e posibil să existe avioane militare speciale pentru cazuri de hipotermie în accidente şi sa nu fie trimise de urgenţă la faţa locului..? Cum se poate, ca o extrapolare în accidentul autocarului român din Croaţia , să participe toţi localnicii plus oamenii politici la salvarea vieţilor românilor, iar la noi singurii care reuşesc să ducă misiunea la bun sfârşit să fie “un echipaj” format din localnici înduplecaţi de situaţie… necoordonaţi de nimeni şi fără dotări sofisticate..?
Cum prietene, CUM? E atât de trist, trist când mă gândesc că acei oameni din aeronava se autosacrificau zi de zi pentru binele altora, din pasiune faţă de medicină, faţă de pacienţi şi faţă de propria persoana.
Nu vă imaginati ce înseamnă facultatea de medicina pentru cineva care e cu adevărat dedicat faţă de ceea ce face.
Încă din primii ani ai facultăţii, înveţi că Universitatea de Medicină nu este numai o instituţie de învăţământ, este o lecţie de viaţă pentru ceea ce urmează şi o spun cu regret. Înveţi cum sa te descurci singur, să faci din nimic ceva mult, cum să înveţi pentru note, nu pentru practic, cum să lupţi pentru tine pentru că nimeni, nimeni nu te ajută şi cum sistemul e corupt în cel mai împuţit mod începând cu cele mai mici nivele ale instituţiei. ...şi totuşi există acei oameni pe care îi ador fără să îi cunosc, îi ador pentru ceea ce sunt şi pentru ceea ce realizează. Sunt acei oameni care ignoră mizeria din jurul lor, păşesc cu capul sus şi prin paşi mărunti, cu o iubire imensă faţă de miracolul medicinei. Sunt acei oameni care învaţă pentru ei medicină, pentru că nu îşi permit faţă de sine să fie nepregătiţi, sunt acei oameni pentru care un examen luat nu înseamnă “noroc”, înseamnă aprobarea “eşti cu un pas mai aproape de visul tău, meriti încet, încet să fii numit MEDIC”. Sunt acei oameni care merg la cursuri cu toate că multe sunt extreme de slab predate, doar pentru că vor să ştie mai mult. Sunt acei studenţi care sunt consideraţi de profesori şi întreaga societate ca fiind ei “jalnici” fără să se observe faptul că problema nu e la noi, ci la sistemul de predare. Credeţi că cineva ne-a obligat să ne legăm la cap cu o viaţă dedicată medicinei? O viaţă în care ca resident ai salariu 840 de lei!!! Gărzi neplătite care durează mai mult de 24 ore (Exemplu în pediatrie)..e inuman, inuman.
Şi noi…studenţii cei jalnici pornim pe drumul acesta, aşa cum a făcut minunata Aura Ion…tânjim după puţina atentie din partea doctorilor, facem gărzi doar ca să ne cunoască şi pe noi cineva şi să prindă încredere în noi…iar atunci când primim o ocazie ca a Aurei, o luam fără să clipim din ochi!! Ce dacă sunt condiţii nefavorabile? Ce dacă aeronava e veche şi se pot întâmpla nenorociri? Contează că “sunt anul 5 şi am ocazia să zbor pentru prelevare de ficat şi apoi să particip la un transplant, să văd miracolul acesta”. Nu ştiu dacă înţelegeţi entuziasmul, minunea prin care trecea Aura, având această şansă, pe care medicul resident însărcinat cu ea a refuzat-o, ştiind consecinţele posibile zborului.
Vă daţi seama ce era în sufletul pasagerilor? Cum se consolau reciproc că va fi bine, “doar am dat coordonatele, doar am sunat la 112”. Am aterizat..suntem în viaţă şi murim de frig, cum se poate aşa ceva?? Cum se poate să încerce săracii să se salveze reciproc…şi să îi vezi cum mor la tine în braţe în timp ce încerci să îţi dai hainele jos, să faci un foc..şi în timp ce le faci reuscitare cardio-respiratorie..ştiind că intră în hipotermie, totuşi sperând o minune, totuşi ei murind..încet.
Ne sacrificăm viaţa, ne sacrificăm fără regret…ştim ce ne aşteaptă şi totuşi continuăm ceea ce am început, cu mai multă forţă decât înainte… totuşi e atât de dureros să vezi că nimănui nu îi pasă.
Să vă ia dracu de autorităţi. Să vă ia dracu”
În aceste zile, colegii Denisei adună bani pentru a cumpăra coroane pe care le vor pune în faţa Universităţii din Timişoara, în amintirea Aurei şa a pilotului Adrian Iovan.
Mai puteţi citi:
Se încarcă comentariile...
