Medici de la Spitalul Județean Oradea sancționați în urma morții unui tânăr

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Direcția de Sănătate Publică Bihor a dispus suspendarea medicilor titulari din gărzile de ortopedie și chirurgie din 6 și 7 februarie, după ce un tânăr în vârstă de 17 ani a murit în spital în urma unei operații la tibie.

DSP a demarat o anchetă  după ce părinții copilului i-au acuzat pe medici de malpraxis. Directorul DSP Bihor, Marius Pîrcioagă, a anunțat ieri prin intermediul unui comunicat de presă că "internarea pacientului prin liniile de gardă ale spitalului, ortopedie şi chirurgie, a prezentat disfuncţionalităţi şi neconcordanţe faţă de prevederile actelor normative în vigoare".
DSP a dispus suspendarea din activitatea de gardă a medicilor care au fost de serviciu în zilele de 6 și 7 februarie, când a fost internat tânărul. Totodată, conducerea Spitalului Județean Oradea a fost somată să revizuiască procedurile cu privire la managementul asistenţei medicale şi al îngrijirilor acordate în spital. Directorul DSP a dispus conducerii spitalului să intensifice controalele și să aplice măsuri dacă sunt găsite disfuncționalități în "managementul asistenţei medicale şi al îngrijirilor de sănătate".

Vă reamintim că la 6 februarie, în tânăr în vârstă de 17 ani, din Biharia, a fost lovit de o mașină în timp ce încerca să traverseze strada pe culoarea roșie a semaforului, în Piața Unirii. Tânărul a fost internat de urgență la Spitalul Județean Oradea și a murit după patru zile, în urma unei operații de tibie. Autopsia a arătat că băiatul a murit în urma unei "emboli grăsoase".

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite