Măsuri speciale pe timp de caniculă pentru angajaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe timp de caniculă, angajatorii trebuie să respecte anumite măsuri de protecţi a angajaţilor în condiţii. Astfel, potrivit inspectorilor Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor temperaturi ridicate extreme sunt considerate temperaturile de peste 37°C sau când indicele temperatură-umiditate depăşeşte pragul valoric de 80.

În astfel de condiţii, angajatorii trebuie să asigure câteva măsuri minimale, cum ar fi: ameliorarea condiţiilor de muncă, reducerea intensităţii şi ritmului activităţilor fizice,  asigurarea ventilaţiei la locurile de muncă, alternarea efortului dinamic cu cel static şi alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, cu curenţi de aer. De asemenea, pentru menţinerea stării de sănătate a angajaţilor, trebuie asigurată apă minerală (2-4 litri/persoană/schimb), duşuri şi echipamentul individual de protecţie.

Dacă temperaturile extreme se menţin pe o perioadă de cel puţin două zile consecutive, iar angajatorii nu pot asigura aceste condiţii, ei sunt obligaţi, de comun acord cu reprezentanţii sindicatelor sau cu reprezentanţii aleşi ai salariaţilor, să aplice anumite  măsuri cum ar fi reducerea duratei zilei de lucru, eşalonarea pe două perioade a zilei de lucru (până la ora 11.00 şi după ora 17.00), întreruperea colectivă a lucrului cu asigurarea continuităţii activităţii în locurile în care aceasta nu poate fi întreruptă.

Aceste măsuri se adoptă şi în cazul în care angajatorul constată că, prin condiţiile pe care le asigură, nu poate menţine un randament corespunzător în muncă sau că acestea sunt insuficiente pentru prevenirea îmbolnăvirii salariaţilor.
Cei care nu respectă aceste prevederi riscă amendă de la 1.500 lei la 2.500 lei, dacă faptele nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracţiuni.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite